Semănăturile nu sunt împiedicate de secetă

> În toamna anului trecut, din cauza uscăciunii pământului, suprafața semănată cu grâu a fost de doar 30% din cea estimată
 

Campania de însămânțări de toamnă merge neașteptat de bine în județul Suceava. Oficialii Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală spun că, în ciuda lipsei precipitațiilor, aratul și semănatul se încadrează în epoca optimă, desfășurându-se în condiții mai bune decât anul trecut. Din 21.570 de hectare planificate, sub brazdă au fost întoarse, până acum, 16.250 ha, adică 75% din total. În ceea ce privește semănăturile, din aceeași suprafață de 21.570 ha, culturile de toamnă au fost înființate pe 12.250 ha, adică pe 57% din ceea ce se estimează. „În condițiile anului acesta, este un procent foarte bun. Pentru arături de toamnă timp mai este, la dispoziție fiind octombrie și noiembrie, până cade zăpada. La fel putem afirma și despre semănat”, evidențiază șeful DADR Suceava, Vasile Schipor. Campania s-a încheiat deja la orzoaica de toamnă (100 ha), orz (450 ha), legume (650 ha) și rapiță (600 ha). „Rapița a fost semănată pe 600 ha, este în foarte bune condiții, iar, pe unde am trecut, este deja răsărită”, precizează directorul executiv al DADR. Grâul, este semnat pe 8350 ha din suprafață preconizată de 16.750 ha, lucrările fiind la jumătate. De remarcat că, în toamna anului trecut, din cauza uscăciunii pământului, suprafața semănată cu grâu a fost de doar 30% din cea înființată de regulă. Plantele de nutreț sunt semănate pe 70% din cele 2500 ha, iar loturile semincere au fost constituite pe 60% din suprafața preconizată, de 300 ha.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: