Verigi și zale

Liviu Ioan Stoiciu spunea ieri că Nicolae Labiș a avut o activitate literară de doar câțiva ani și are „o posteritate colosală”. Una cu creșteri și scăderi, s-ar putea spune, dacă ne gândim, bunăoară, că o vreme a fost nelipsit din manualele școlare, iar acum este refuzat. Desigur, aici, în județul nostru, peste orice fel de timpuri, la susținerea gândurilor noastre către „poetul din Mălini” a contribuit și concursul pentru tinerii care se încumetă să se vrea devenind poeți. De-a lungul vremii, unii chiar au ajuns, alții nu.

 

Unii dintre poeți revin des la Mălini, alții mai rar, alții nu. Iar ce știe și ce gândește despre Nicolae Labiș un elev de astăzi, care nu l-a avut ca „lectură obligatorie”, fie el și candidat de poet, este dificil de spus. Este dificil de apreciat cât contează această absență pentru matricea devenirii lui. Pe de altă parte, însuși Nicolae Labiș a avut de partea sa părinții, aerul mălinean și cel fălticenean, iar în acesta, pe profesorul de literatură Vasile Gh. Popa. Cum s-ar fi format elevul Labiș fără acest profesor este de asemenea dificil de apreciat. Dar nu-i greu de înțeles că o verigă dinspre el spre noi ar fi lipsit, că țesătura de gânduri și fapte ar fi fost alta. Alta ar fi și posteritatea sa fără concursul de la Suceava și Mălini, fără anualele adunări de oameni care îl evocă, îl cercetează, îl transmit.