„Ioan I. Lupu ? Un mare om…”

Inginerul Ioan I. Lupu a reușit să fie în viața aceasta părinte, coleg, prieten, duhovnic, învățător, bun profesionist, scriitor nostalgic și unul dintre cei care au dat o nouă valență expresiei „om între oameni”.

 

Fiul lui Ioan și Laurenția Lupu s-a născut la 30.07.1921, în localitatea Broscăuții Vechi – județul Storojineț. A urmat cursurile liceale la Cernăuți și la Vaslui, iar în anul 1940 s-a înscris la Școala Politehnică „Gheorghe Asachi” Iași – Facultatea de Electromecanică. Studiile superioare le-a făcut în timpul războiului, când Politehnica s-a mutat din Iași la Cernăuți, iar familia sa a trebuit și ea să se refugieze la Cernăuți, Turnu Severin și apoi la Deveselu. Au fost timpuri grele pentru el, mai ales după ce și-a pierdut tatăl și a rămas stâlpul familiei; a oferit meditații și ore de pregătire pentru a-și ajuta mama și sora, cu patru ani mai mică. A fost însă un om muncitor și tenace și a avut șansa să aibă profesori minunați, care i-au pregătit foarte bine pe studenți pentru profesie și viață, ale căror nume este spus și astăzi cu respect: rectorul Cristea Niculescu-Otin, prof. dr. ing. Cezar Antoni Partenie, prof. dr. ing. Ștefan Procopiu, prof. dr. ing. Vasile Petrescu, prof. dr. Alexandru Cișmeanu și mulți alții. Poate și de aceea, la 29.09.1945, Ioan Lupu primește diploma de inginer electromecanic, cu mențiunea „cum laude”. După un scurt stagiu de practică la societatea „Standard – Fabrica de Telefoane și Radio” din București, se angajează prin concurs în cadrul Direcției Regionale CF Iași – Secția de Centralizare și Telecomunicații, locul care avea să-i devină cea de-a doua casă. Se căsătorește cu Aurica Strat din Zăpodeni-Vaslui, întemeiază o frumoasă familie și are doi copii minunați, Cornelia-Camelia și Ioan-Valentin, care urmau să le poarte cu cinste numele mai departe. Ioan Lupu era mândru de familia sa și i-a iubit pe toți deopotrivă: pe mamă și soră, pe soție și copii, nepoți și pe strănepotul său, pe care l-a văzut cum crește și l-a dus de mână doi ani; era tandru, educat și erudit, un bun interlocutor și sfătuitor. În cadrul Regionalei de Căi Ferate Iași a activat până la 1 aprilie 1984 și a deținut mai multe funcții importante, toate dobândite pe merit, ca apreciere a competenței și priceperii sale, ieșită din tipare: > 15.11.1945 – 15.11.1946 – șef secție adjunct CT-1 Iași; > 15.11.1946 – 2.04.1949 – șef secție CT-3 Suceava; > 2.04.1949 – 1.07.1950 – șef secție CT-1 Iași; > 1.07.1950 – 1.05.1951 – Serviciul Tehnic CT al Regionalei CF Iași; > 1.07.1951 – 1.08.1953 – șef Serviciu Tehnic din Regionala CF Iași; > 1.08.1953 – 15.09.1955 – șef Serviciu Investiții din Regionala CF Iași; > 15.09.1955 – 15.09.1969 – șef Serviciu CT al Regionalei CF Iași; > 15.09.1969 – 1.07.1970 – consilier tehnic în cadrul Regionalei CF Iași; > 1.07.1970 – 1.04.1973 – șeful Serviciului Tehnico-Economic din RCF Iași; > 1.04.1973 – 1.04.1984 – șeful Diviziei CT Iași. În tot acest timp a proiectat sau și-a adus contribuția la realizarea mai multor sisteme și instalații CFR pentru: centralizare, semnalizare, bloc de linie automat (SCB), telecomandă și telecontrol; telefonie, telegrafie și radio (transmisie/recepție); instalații fixe de tracțiune electrică; instalații electrice de forță și iluminat; instalații de mecanizare și automatizare a triajelor feroviare. A coordonat execuția unor lucrări de foarte mare importanță pentru activitatea feroviară, dintre care se pot aminti: instalații de centralizare și telecomandă în stațiile CFR Bacău (1960), Tecuci (1960), Pașcani (1961), Suceava (1962), Iași (1963), Socola (1964), Vaslui (1967), Nicolina și Ciurea (1975), Buhăiești (1978), Adjud – Bacău (1972-1978), Ilva Mică – Vatra Dornei (1978-1980), Crasna (1979), Bârlad (1975) etc.; blocul de linie automat pe distanța: Bacău – Roman (1961), Bacău – Adjud (1972-1973), Suceava – Vatra Dornei (1976-1979), Vatra Dornei – Ilva Mică (1978-1980), de la Pașcani la Suceava (1980-1982) ș.a.; instalații de comandă la distanță în Complexul Feroviar Pașcani (1960-1961) și cel din Suceava (1962-1962), primele de acest fel din țara noastră; instalații de mecanizare automată a traseelor din Socola (1982-1983), Suceava (1981); instalații de telecomunicații cu centrale automate CFR în complexele Iași, Roman, Bacău, Bârlad, Vaslui, Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung-Est etc.; linia electrificată Adjud – Suceava Nord (1979-1983), tronson cu 204 km cale dublă. A căutat să se perfecționeze mereu și de aceea a urmat și absolvit mai multe cursuri postuniversitare, a activat în „Asociația științifică a inginerilor și tehnicienilor din RPR” și a fost distins cu mai multe diplome și medalii, care i-au fost atribuite pentru merite sale deosebite în activitatea tehnico-științifică. În timpul activității sale a elaborat și a publicat mai multe lucrări de specialitate și studii care s-au transformat în manuale tehnice de referință pentru cei care i-au urmat și a colaborat pentru realizarea unor lucrări de o mai mare complexitate, ca de exemplu capitolul „Calculul eficienței instalațiilor de mecanizare și automatizare la CFR”, inclus în studiul „Calculul economic” al acad. Manea Mănescu. A dorit să-și continue munca și după momentul pensionării, deoarece a considerat că mai are multe de oferit societății, conform devizei care l-a condus în viață: „pune suflet în ceea ce faci, oferă tot ce poți fără a te gândi o clipă la răsplată…” S-a documentat mult și temeinic și a elaborat mai multe lucrări monografice, prețioase file de istorie feroviară, fără de care astăzi am fi fost mult mai departe de adevăr și de propria istorie: > 1987 – „Linia ferată Dolhasca – Fălticeni la 100 ani”; > 1988 – „Linia ferată Leorda – Dorohoi la 100 ani”; > 1989 – „Linii ferate din județul Suceava” vol. I; > 1990 – Ioan Lupu și Rudolf Kalinca – „Linia ferată Crasna – Huși la 100 ani”; > 1991 – Ioan Lupu și Rudolf Kalinca – „Linia ferată Dângeni Săveni – darea sa în exploatare, iulie 1991”; > 1992 – Rudolf Kalinca, Ioan Lupu și Tatiana Lehănceanu – „Tunele de cale ferată de pe Regionala de Căi Ferate Iași”; > 1993 – Ioan Lupu, Paul Mihailovici – „Electrificarea de căi ferate pe Regionala de Căi Ferate Iași” – file de monografie, vol.I + II; > 1993 – Ioan Lupu, Rudolf Kalinca și Paul Mihailovici – „55 ani de exploatare a liniei ferate Vatra Dornei – Ilva Mică”; > 1994 –Ioan Lupu, Rudolf Kalinca, Paul Mihailovici – „Linia ferată Iași – Ungheni, 120 ani de la punerea oficială în exploatare (04.08.1874 – 4.08.1994)”; > 1994 – Ioan Lupu, Rudolf Kalinca, Paul Mihailovici – „Mutarea traficului internațional din stația Socola la Cristești”; > 1994 – Ioan Lupu, Rudolf Kalinca, Paul Mihailovici – „120 de ani de la inaugurarea primei căi ferate din Basarabia” vol. I + II; > 1994 – Ioan Lupu, Rudolf Kalinca, Paul Mihailovici – „Concesiunea L.C.J.E. – la 125 ani; Linia Roman – Ițcani” – vol. I +II; > 1996 – Ioan Lupu, Rudolf Kalinca – „Concesiunea L.C.J.E. – tronsonul Verești – Botoșani la 125 ani de exploatare (1.11.1871 – 1.11.1996)”; > 1996 – „Linii ferate din Bucovina” vol. II; > 1997 – „Linia ferată Buhăiești – Roman (1885-1998)”; > 1998 –„Linia ferată Bacău – Piatra Neamț – Bicaz”; > 1998 – „Linia ferată Podul Iloaiei – Hârlău”. Ing. Ioan Lupu a fost un profesionist de excepție și a muncit până la epuizare, dar nu s-a plâns niciodată de asta; a fost un conducător bun și i-a mobilizat pe cei din jurul său prin exemplul personal, a știut să împartă cu ei cunoștințele sale și a fost pentru toți prieten de nădejde, un ajutor și sprijin în momentele de grea încercare. Ne-a părăsit pentru totdeauna în martie 2001, neștiind, poate, ce gol și câtă tristețe lasă în urmă. Iar astăzi, dacă întrebi de el pe cei care l-au cunoscut sau i-au fost colegi primești un răspuns invariabil: „Ioan Lupu? Un mare OM și prieten în primul rând. De fapt, dacă ești atent îl vezi peste tot. Cum asta? Simplu! A pus o parte din sufletul său în tot ceea ce a făcut și asta învinge uitarea…”. PAUL BRAȘCANU, Vatra Dornei