Realizat cu fonduri europene

Proaspătul pasaj pietonal din centrul Sucevei este agresat deja de mașini

> Persoanele surprinse că intră ilegal cu autovehicule în zona cuprinsă între Biserica „Sfântul Dumitru” și Prefectură vor fi amendate
 

Pasajul din centrul Sucevei realizat cu fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional, riscă să fie deteriorat de conducătorii auto care pătrund cu mașini pe porțiunile destinate exclusiv pietonilor. Acest fapt a fost semnalat ieri, în ședința cu constructorii din proiect, primarul Ion Lungu avertizând că accesul pe pasaj este unul exclusiv pietonal, excepție făcând autovehiculele pentru situații de urgență. „Ne dorim ca, până la 1 decembrie, să terminăm acest pasaj pietonal, astfel încât să putem deschide circulația pietonilor pe strada Ștefan cel Mare. Însă un lucru mă îngrijorează. Deși nu este voie să se intre decât în cazuri excepționale, pe porțiunea modernizată au pătruns mașini care au lăsat și pete de ulei. Sunt niște oameni inconștienți, care își bat joc de eforturile primăriei și, până, la urmă, de suceveni. Este vorba despre bani atrași de la Uniunea Europeană, iar unii nesocotesc acest lucru”, a declarat edilul-șef. Ion Lungu a mai declarat că persoanele surprinse că intră ilegal cu autovehicule în zona cuprinsă între Biserica „Sfântul Dumitru” și Prefectură vor fi amendate. De asemenea, în vederea împiedicării circulației auto, la limita dinte carosabil și pasaj vor fi montați alți piloni metalici.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI