Handbal masculin, Liga Națională

Potaissa Turda a pierdut la limită disputa cu mult mai titrata Știința Bacău

Prima etapă a Ligii Naționale nu a produs nicio surpriză, echipele favorite adjudecându-și punctele puse în joc.
 

Totuși, cel mai interesant rezultat este cel consemnat în meciul Potaissa Turda – Știința Bacău, scor 22-23. Diferența de doar un singur gol pe tabela de marcaj în favoarea uneia dintre cele mai puternice grupări din campionat, reprezintă un semnal de alarmă pentru CS Universitatea Suceava care va juca la finele acestei săptămâni, acasă, cu formația clujeană. Handbaliștii pregătiți de Leonard Bibirig trebuie să analizeze bine meciul pierdut clar la HC Caraș-Severin și să corecteze pe cât posibil erorile, pentru că au un program infernal în turul acestui sezon competițional. Fiecare joc de pe teren propriu valorează dublu, deoarece deplasările din prima parte a campionatului sunt extrem de dificile, sucevenii evoluând pe terenurile grupărilor Pandurii Tg. Jiu, Știința Bacău, HC Odorhei și HCM Constanța. Altfel spus, CSU Suceava trebuie să câștige obligatoriu jocul cu Potaissa Turda pentru a-și crea un moral bun pentru prima parte a campionatului Ligii Naționale. Rezultate consemnate în etapa I a Ligii Naționale de handbal masculin: Potaissa Turda – Știința Bacău 22-23 HC Caraș-Severin – CSU Suceava 30-23 HCM Constanța – Dinamo București 32-20 CSM București – Poli Timișoara 28-25 Pandurii Tg. Jiu – CSM Ploiești 27-25

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI