Cursurile stagnează

Leul a avut ieri o zi liniștită, cursurile principalelor valute stagnând, după mai bine de două luni în care euro a înregistrat o cavalcadă de maxime istorice.
 

Cursul euro a coborât insesizabil, de la 4,5364 la 4,5362 lei, pe o piață caracterizată de volume reduse de tranzacționare. Sesiunea mai liniștită de ieri vine după ce vinerea trecută a fost atins maximul istoric de 4,6481, ceea ce înseamnă că leul a reușit să recupereze mai bine de jumătate din pierderea înregistrată în iulie. Deschiderea s-a realizat ieri la 4,5340 – 4,5360, mai jos cu peste un ban față de închiderea de miercuri seară. Cotațiile au atins un minim de 4,5320, dealerii punând evoluția leului pe seama BNR, care ar fi intervenit din nou până în momentul anunțării cursului, după aceea euro revenind peste pragul de 4,54, la 4,5420 – 4,5450 lei. Dolarul american a crescut de la 3,6714 la 3,6745 lei, iar francul elvețian a scăzut de la 3,7777 la 3,7767 lei. În piața la termen de la Sibiu, euro stagna pentru decembrie prețul de la închiderea de miercuri, de 4,5950 lei. Monedele din regiune înregistrau aprecieri mai consistente față de euro, cea poloneză întărindu-se la 4,053 – 4,068 zloți iar cea maghiară la 276,1 – 277,2 forinți. Perechea euro/dolar cobora sub pragul de 1,24, la 1,23 – 1,2386 dolari, după ce luni a urcat la maximul ultimelor 30 de zile, de 1,2444 dolari. Aprecierea a fost o reacție a piețelor la declarația președintelui BCE, Mario Draghi, că instituția pe care o conduce se va implica pe piața obligatară pentru a reduce costurile la care se împrumută statele din euro-zonă, dar și la scăderea neașteptată a șomajului din SUA. Scăderea de ieri s-a datorat publicării datelor privind producția industrială din Germania, care a înregistrat în iunie o scădere mai mare decât cea prevăzută, iar Franța a anunțat oficial că este pregătită să intre în recesiune. La Sibiu, euro cobora pe septembrie de la 1,237, la deschidere, la 1,2290 și de la 1,2362 la 1,235 dolari pe decembrie. Uncia de aur se tranzacționa pentru scadența lunară la 1.610 – 1.614,5, iar pe decembrie la 1.611 dolari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI