142 de ani de la inițierea Serbării de la Putna

La aniversarea a 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna, în anul 1870, studenții români din Viena au decis să transforme evenimentul într-o mare serbare națională organizată la Putna.

 

Vestea aceasta a provocat un mare entuziasm în toate provinciile românești. Activitatea comitetului ales de societățile studențești din Viena pentru organizarea Serbării și numeroasele dezbateri în presa vremii au provocat suspiciuni din partea autorităților austro-ungare, care au încercat interzicerea acestei serbări. Guvernatorul Bucovinei a cerut, la 8 iulie, ministrului de interne, instrucțiuni în legătură cu atitudinea față de această proiectată manifestare românească. Izbucnirea războiului franco-prusac, greutățile financiare cauzate de falimentul băncii unde s-au depus banii pentru serbare, măsurile de intimidare din partea autorităților austro-ungare au determinat amânarea serbării pentru anul următor. Motivând amânarea, Mihai Eminescu scria într-un articol publicat în Convorbiri literare, în toamna anului 1870, că serbarea a fost „…pornită dintr-un sentiment de pietate către trecutul nostru pe cât de glorios, pe atât de nefericit”. La 18 martie, studenții din Viena au ales un nou comitet pentru organizarea Serbării de la Putna. În primele zile ale lunii august întregul comitet care se ocupa de organizarea serbării, format din Ioan Slavici – președinte, Mihai Eminescu – secretar, precum și Petru Pitei, Pamfil Dan, Sterie Ciurcu, Vasile Morariu, Ion Cocinschi și Elie Luția, se afla la Cernăuți, obținând ultimele aprobări și desăvârșind ultimele măsuri de organizare. De la Cernăuți, Mihai Eminescu și o parte dintre organizatori călătoresc cu trenul la Dornești (Hadikfalva), atunci cea mai apropiată stație a liniei ferate Cernăuți – Ițcani de orășelul Rădăuți. De aici, cu o trăsură, au venit la Rădăuți, la 5 august, unde s-au întâlnit cu prefectul Oreste Renney, de la care au primit sprijinul necesar, ca și din partea egumenului Mănăstirii Putna, Arcadie Ciupercovici. Eminescu a rămas la Rădăuți și în împrejurimi timp de două zile. Se spune că a fost găzduit de preotul Ioan Mândrilă. În anul 2000, “Anul Eminescu”, Primăria municipiului Rădăuți a dispus confecționarea unei plăci memoriale, pe care a așezat-o pe clădirea unde a fost casa preotului și pe care s-a scris: “Pe acest loc s-a aflat casa în care protopopul Ioan Mândrilă i-a găzduit pe poetul Mihai Eminescu și scriitorul Ioan Slavici, organizatorii serbărilor de la Putna, din august 1871”. Sunt păreri potrivit cărora Eminescu s-a interesat de buna primire a oaspeților, inclusiv la gospodării țărănești din localitățile din preajma mănăstirii (“Eminescu – un veac de nemurire”, album alcătuit de Victor Crăciun, Editura Minerva, București, 1990, p. 181). De la Rădăuți se spune că Eminescu a plecat la Putna cu trăsura. Aici a participat la serbarea “de suflet românesc, importantă prin idei, prin parada costumului național”, prin depunerea pe mormântul lui Ștefan cel Mare a unei urne de argint cu pământ din toate teritoriile române; prin gestul colonelului Boteanu, care și-a depus centironul de aur pe mormânt, prin muzica celor 30 de lăutari conduși de vestitul Grigore Vindireu și prin entuziasmul elevului Ciprian Porumbescu care, după ce a cântat, adresându-se tatălui său a spus cuvintele devenite celebre: “Tată, am cântat Daciei întregi”. Pe 14 august, seara, în atmosfera creată de dangătul clopotelor mănăstirii, a avut loc “privegherea religioasă” la mormântul lui Ștefan cel Mare, printre cei prezenți aflându-se Mihail Kogălniceanu, Alexandru D. Xenopol, Vasile Alecsandri, Gr. Tocilescu, Constantin Istrati, G. Dem. Teodorescu și o delegație din partea Mitropoliei Moldovei (episcopii Filaret Scriban, Iosif Bobulescu ș.a.). A doua zi, duminică, 15 august, participanții s-au adunat în fața porticului festiv și, în prezența a peste 3000 de tineri, elevi și studenți, A.D. Xenopol a rostit cuvântarea festivă. Au rămas memorabile cuvintele: “Tu, umbră măreață a lui Ștefan cel Mare, coboară-te în sufletul poporului tău și, cu puterea ta de fier, încoardă-ți voința pentru împlinirea acelor datorii pe care natura le impune oricărui popor ce năzuiește către nemurire… Pe mormântul lui Ștefan cel Mare, pe astă amintire comună tuturor, venim noi deci astăzi cu credința în un viitor comun.“ În continuare a urmat Congresul studenților români. Mihai Eminescu a socotit că Serbarea de la Putna a avut un rol deosebit: “Se va ridica simțul național, aproape adormit până acuma, și va lua alt avânt, iar studenții ce-au sosit din toate părțile și-au făcut cunoștință și legături de prietenie între dânșii… vor fi propagatorii cei mai zeloși ai ideii că, lucrând uniți și conduși de același ideal, vor contribui la deșteptarea și mărirea neamului lor în provinciile de unde se trag… Deși despărțiți prin hotare politice, toți știu că sunt unul și același neam și această convingere va mări puterea lor de rezistență și îi va oțeli în lupta pentru neam, lege și țară…” La încheierea manifestărilor de la Putna, Eminescu a plecat la Suceava, de aici la Ipotești și apoi la Societatea “Junimea” din Iași, iar în toamnă se întoarce la Viena, locuind la colegul său Samuil Isopescu. Serbarea de la Putna, cu adevărat importantă și grandioasă, a fost pentru tânărul de 21 de ani Mihai Eminescu un moment semnificativ în devenirea sa politică, patriotică și poetică. Serbarea de la Putna din 15 august 1871 rămâne un moment important pe calea emancipării naționale.