Spun „surpriză” fiindcă ne obișnuise cu miniaturile sale, cu creioanele sale – ca rarisimă azi specie publicistică/ literară, firește! – unind, în câteva rânduri, știrea, tableta, frântura de reportaj și nota literaturizantă. Dar am primit versuri, volumul „Printre oglinzi de soare”, Editura Penumbre, București, 2012. Citind cele aproape 60 de pagini (conținând și grafii nesemnate), înțelegem și relația dintre proza și versurile lui D.A. Seul. Întâlnim tot miniaturi, poeme în 2-5 versuri, care aduc alături restituiri ale unor imagini vizualizate și gândite fie pe culme de munte, fie la țărm de mare, uneori amintind de haiku. Finețe în descripție, plus un aer de caldă familiaritate degajat dintre cuvinte, care cucerește și implică cititorul: „Se scurge seva ierbii,/ Flămândă-i gura coasei/ Și ziua-i fără margini.// Șoapta izvorului,/ Descântecul dorului.” („La coasă”) sau „Își pune iarba pe degete/ Inele de rouă” („Logodna”).
Carte, cinste cui te-a scris!
O surpriză ne-a făcut, în urmă cu câteva zile, statornicul nostru colaborator de la Izvoarele Sucevei Decebal Alexandru Seul.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii