A primit o sticlă în cap pe terasă

 

La 30.06.2012, în jurul orei 2.51, Mihai I., de 39 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat, prin 112, faptul că în noaptea de 29/30.06.2012, în intervalul orar 0 – 1, în timp ce se afla într-un parc din orașul Gura Humorului, pe o terasă, a fost lovit cu o sticlă în cap de o persoană necunoscută, care apoi l-a deposedat de 300 lei. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliției Gura Humorului, care în urma activităților investigativ-operative și de cercetare, a constatat că Mihai I. se afla, în noaptea de 29/30.06.2012, în fața pârtiei din parcul din Gura Humorului. În jurul orei 1, pe terasa din fata pârtiei, ar fi fost lovit în zona capului de o persoană necunoscută. Aceasta se afla la aceiași masă cu partea vătămată, chiar în fața sa și, fără motiv, l-ar fi lovit cu sticla (sau un obiect contondent) în zona capului, după care a fugit înspre puntea suspendată de peste râul Moldova. Victima, în stare de ebrietate, a rămas pe loc, și, la aproximativ 1-2 ore a observat că-i lipsește și o geacă în care avea suma de 300 lei. A considerat că persoana care l-a lovit i-a sustras și geaca, motiv pentru care a făcut sesizarea. Fiind audiat, datorită stării de ebrietate în care se afla, nu a putut da relații clare cu privire la împrejurările comiterii faptei, motivând că nu-și amintește, a refuzat să depună plângere, iar din cercetările efectuate la fața locului nu s-au adunat probe care să conducă la ideea ca partea vătămată a fost tâlhărită, ci doar lovită în zona capului, unde și prezintă o plagă tăiată. Cercetările sunt continuate de polițiștii Compartimentului Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluționată procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI