Fostul prefect de Suceava Sorin Arcadie Popescu ceruse, la sfârșitul lunii aprilie, Judecătoriei Fălticeni să constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2007 între Compania Națională pentru Administrarea Fondului Piscicol (CNAFP) București (care, între timp, a fost desființată, iar patrimoniul a fost preluat de ADS, iar apoi a fost predat Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură – n.n.) și firma Pescoliv SRL Fălticeni și excluderea din tranzacție a terenurilor de sub luciul de apă ce aparțin domeniului public al statului. Totodată, prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni, fostul prefect ceruse constatarea nulității absolute a înscrierilor operate la Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară – birourile de carte funciară Suceava și Fălticeni privind terenurile respective, dar și rectificarea înscrierilor și înscrierea în mod corect a proprietarului ca fiind statul român, iar administrator, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură. În susținerea cererilor, Sorin Arcadie Popescu arată că toate suprafețele de teren care au fost vândute firmei Pescoliv SRL sunt proprietatea statului român și sunt inventariate în domeniul public. Administratorii acestor terenuri au fost Compania Națională pentru Administrarea Fondului Piscicol București, Agenția Domeniilor Statului, iar în prezent, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, toate acestea fiind în subordinea Ministerului Agriculturii. În sesizarea instanței se menționează că, potrivit Constituției României, bunurile proprietate publică sunt inalienabile și, în condițiile legii, pot fi date în administrare, pot fi concesionate, închiriate sau date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică, ceea ce înseamnă că nu pot fi înstrăinate. „Cu încălcarea prevederilor legale sus-menționate, instituții ale statului puse să administreze în mod legal proprietatea publică a acestuia au procedat la vânzarea suprafețelor de teren”, se arată în documentul înaintat instanței în care se subliniază că mai grav este că CNAFP a procedat la vânzarea în mod ilegal a acestor terenuri, iar în protocoalele de predare-primire încheiate ca urmare a reorganizării sau desființării instituțiilor ce au preluat în administrare suprafețele de teren ele figurează ca fiind în patrimoniul acestora. Astfel, în 2005 situația terenurilor agricole și neagricole ale SC Piscicola SA Fălticeni avea un total de 639,4142 ha, iar în 2009, când ANPA a preluat patrimoniul, suprafața este aceeași, de 639,4142 ha, dar, în procesul-verbal de predare-primire din 20 noiembrie 2009, suprafața totală ce a făcut obiectul predării-primirii este de 654,3809 ha, din care 629,4648 ha destinată pentru piscicultură, iar 24,9161 ha, terenuri cu alte categorii de folosință. În aceste condiții se constată că suprafețele de teren care au făcut în mod ilegal obiectul vânzării în anul 2007 figurează în 2009 ca fiind inventariate în domeniul public al statului, dar în Cartea Funciară terenurile apar ca fiind intabulate pe Pescoliv SRL Fălticeni. „Considerăm că nu a fost îndeplinită una din condițiile esențiale de valabilitate a unui contract, văzută ca și obligație principală a vânzătorului, respectiv predarea proprietății bunului, care în acest caz nu este a vânzătorului, fiind statul român”, se mai arată în document. De menționat este că deși pentru unele poziții ce au făcut obiectul vânzării din 2007 se specifică faptul că terenul vândut este proprietatea statului român, dar în mod voit nu s-a specificat dacă terenurile fac parte din domeniul public sau privat al statului, ceea ce era o condiție esențială a tranzacției, ținând cont de caracterul special al proprietarului, care este statul român. În sesizarea instanței, fostul prefect cere Judecătoriei Fălticeni să constate că vânzarea terenurilor de sub luciul de apă nu s-a făcut de proprietar, care este statul român, ci de mandatar, ce este și administratorul bunurilor, „cu încălcarea prevederilor legale și mai ales a Constituției României, prin depășirea mandatului acordat”. De menționat este că fostul prefect a depus și o plângere penală împotriva fostului director general al Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol, Corneliu Popescu, ce administra în 2007 aceste terenuri, dar și împotriva administratorului Pescoliv Fălticeni, Flaviu Melinte, pentru înșelăciune, fals în înscrisuri și fals în declarații.
Vânzarea terenurilor ce au aparținut Piscicola SA Fălticeni firmei Pescoliv din Fălticeni a fost contestată în instanță și, totodată, a fost depusă o plângere penală pentru cercetarea acestei tranzacții în condițiile în care terenurile aparțin domeniului public al statului și nu pot fi înstrăinate.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii