Putem schimba starea sufletelor după moarte?

După moartea fiecăruia dintre noi, urmează judecata particulară. După această judecată, sufletele ajung în rai sau în iad, unde așteaptă învierea și judecata universală.

 

Teologia ortodoxă afirmă că starea după judecata particulară se poate schimba prin rugăciunile Bisericii și jertfa liturgică (Sfânta Liturghie). Despre posibila schimbare a stării de după judecata universală, Sfânta Scriptură nu ne oferă niciun temei. Starea din rai și iad, după judecata particulară, nu este identică cu starea din rai și iad de după judecata universală; propriu-zis, Biserica îi învață pe fiii ei că după judecata particulară creștinul mai are o portiță de scăpare – prin mijlocirea celor vii – din chinurile la care a fost pedepsit de Dumnezeu, pe când, după judecata universală, când și trupul celui răposat este judecat împreună cu sufletul, nu se mai poate face nimic. Despre situația aceasta îl amintim pe Tertulian, care zice: “Sufletul păcătosului după moarte mai întâi trebuie să încerce judecata lui Dumnezeu, ca unul ce a fost pricinuitorul tuturor celor ce le-a făcut, dar el trebuie să aștepte și trupul său, ca să primească răsplata și pentru ceea ce a făcut cu ajutorul trupului, care s-a supus poruncilor lui”. Sunt unii frați de-ai noștri care se proclamă și ortodocși, dar care urmează mai degrabă ereziile sectare în această privință. Ei afirmă că este exclusă posibilitatea intervenției celor vii pentru cei morți, în virtutea faptului că Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui și după dreptate, dând fiecăruia răsplata cuvenită propriilor sale fapte: „Pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine ori rău” (II Corinteni 5, 10). Că Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale este adevărat, dar să afirmi că rugăciunea pentru cei morți este total nefolositoare este o înșelare diavolească și o abatere de la adevărul de credință. Dacă ar fi așa, atunci nici Apostolul Pavel n-ar fi trebuit să îndemne la rugăciune pe ucenicul său Timotei, zicându-i: “Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri, pentru toți oamenii” (I Timotei 2, 1). Iar Sfântul Apostol Iacov spune: “Mărturisiți-vă deci unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16). Deci dacă rugăciunile noastre le folosesc celor vii, de ce nu le-ar folosi și celor morți, de vreme ce ei trăiesc cu sufletele lor. În sprijinul acestor afirmații vin și mărturiile Sfintei Scripturi, și încă din Vechiul Testament: “Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia… deșert și de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morți. Drept aceea, sfânt și cucernic gând a fost că a adus jertfă de curăție pentru cei morți, ca să se slobozească de păcat” (II Macabei 12, 44-46). Noi cu atât mai mult ne punem nădejdea în înviere: “Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morților?… Și atunci cei care au adormit în Hristos au pierit. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii” (I Corinteni 15, 13-20). Iar Sfântul Prooroc Baruh spune: “Doamne atotțiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel… Nu-ți aduce aminte de nedreptățile părinților noștri…” (Baruh 3, 4-5). Că rugăciunile Bisericii nu ajută tuturor, asta este altceva, ele ajutând celor care au adormit (murit) “întru nădejdea învierii și a vieții veșnice”, așa cum ne rugăm la biserică. Cu alte cuvinte, rugăciunile folosesc celor ale căror puteri nu s-au ruinat slujind numai patimilor, ci au avut și o oarecare obișnuință a binelui, cu care s-au dus de aici. Rugăciunile folosesc chiar și celor ce n-au dus o viață de credință și n-au avut fapte bune, dar la sfârșitul vieții au găsit puterea să se căiască, însă nu așa de cutremurător ca să li se prefacă ființa dintr-o dată și în întregime, ca a tâlharului de pe cruce, în care caz s-ar fi dus în rai. Este vorba despre păcătoșii care au păcate grele, păcate de moarte, despre cei care au făcut păcate împotriva Duhului Sfânt cum ar fi: încrederea prea mare în bunătatea lui Dumnezeu (Romani 2, 4-5; Iacov 2, 6); neîncrederea sau deznădejdea de a primi ajutorul lui Dumnezeu (Facerea 4, 13; Matei 27, 4-5); erezia (Ioan 9, 40-41); apostazia (lepădarea de la dreapta credință); invidia harului fratern și nepocăința până la moarte. Celor nebotezați, necredincioșilor și celor care s-au opus adevărului cu știință și voință, sinucigașilor etc., acestora nu li se iartă păcatele nici în lumea aceasta, nici în cealaltă: “De aceea vă zic: Orice păcat și orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie” (Matei 12, 31-32). În cele din urmă, amintim cuvintele Mântuitorului care ne încredințează zicând: “De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea” (Marcu 11, 24). Iar când a spus Mântuitorul toate, nu înseamnă „mai puțin aceasta”! Altă dată, tot Mântuitorul spune: “De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede” (Marcu 9, 23). Acum să ne întrebăm și noi la rândul nostru: oare au credință cei care afirmă că rugăciunile pentru cei morți sunt nefolositoare? Cu siguranță că nu, atâta vreme cât Domnul Iisus Hristos spune: “Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință” (Matei 17, 20). Cei care se declară împotriva rugăciunilor pentru cei morți afirmă că doar ceea ce faci pe pământ te poate mântui sau osândi. Acestea sunt faptele bune sau rele care, făcute, îți asigură o comoară nestricăcioasă în ceruri sau osânda în iad. Nimic mai adevărat însă că, în rugăciunile lor particulare, creștinii trebuie să se roage și pentru fericita odihnă a părinților, rudelor și semenilor lor. Și dacă rugăciunile sunt făcute cu căldură și cu lacrimi, ele sunt ascultate ca rugăciunea lui Iair, a surorilor lui Lazăr, ca și lacrimile văduvei din Nain. Rugăciunile noastre făcute cu credință vor fi împlinite de Dumnezeu, căci El ne-a asigurat: “Toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi.” (Matei 21, 22), și că “Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul Isaac și Dumnezeul lui Iacov. Nu este Dumnezeul morților, ci al viilor” (Matei 22, 23). Ar fi deci lipsit de sens să ne întrebăm dacă Dumnezeu poate schimba starea celor peste care împărățește, știind că El este atotputernic și atotbun, dar celor care vor un răspuns mai exact le răspundem prin cuvintele Scripturii, care zice: “Domnul omoară și învie; El pogoară la iad și iarăși scoate” (I Regi 2, 6; Deuteronom 32, 39). Pr. BRAHARIU MIHAI Parohia “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Cumpărătura