Reîntregirea

Săptămâna a început bine! Dacă vreți, chiar cu zâmbete (mânzești!). Președintele partidului care guvernează, cu aurită guriță, a emis mesajul că “acum sunt întrunite condițiile ca și ultima parte din salariile bugetarilor să fie reîntregită” și că decizia în chestiune va aparține guvernului. După priceperea noastră, asta ar însemna că partidul va trasa sarcină premierului și sus-pușilor săi subalterni să procedeze în consecință: să se caute prin buzunare de mărunțiș, să cerceteze tainițele lor financiare…, în fine, să spargă porcușorul și să pună restul pe masă. Că a venit vremea paralelor, că a venit timpul când sunt motive serioase ca slujbașii lor și ai noștri să mai fie plătiți un pic. Când?
 

L.D. CLEMENT

Ei, asta-i altă poveste (narată cică, de fapt, de “organismele internaționale” care ne supraguvernează, nu în ultimul rând și în funcție de “calendarul guvernului”), însă deocamdată e destul să fie murmurată promisiunea. Mai mult decât atât, agențiile de presă citând frumoasa momeală vorbesc despre “recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010” (ce ar însemna, nici mai mult, nici mai puțin decât returnarea până la ultimul sfanț a banilor pe care i-a “împrumutat” statul de la pălmașii săi!; însă bănuim că „recuperarea integrală” sunt vorbe zise cu pripeală). Dacă-mi aduc bine aminte (deși n-aș vrea să pocesc), parcă până de curând mai era vorba și de continuarea nu știu cărei reforme puse pe capul bugetarilor. Să înțelegem că reforma a trecut și a început răsfățul? “Răsfăț”, “cremos”, “pufos”… – frumoase vorbe publicitare în România de azi. „Aromă unică și inconfundabilă”. Somn ușor!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: