Anunțat cu surle și trâmbițe de Ministerul Sănătății, programul „Instruire și prevenție pentru o viață sănătoasă” nu prea are clienți în rândul medicilor de familie sau specialiștilor care să se implice în screeningul de cancer de col uterin, fie că nu sunt interesați, fie că sunt de părere că înscrierea la program necesită multe documente de completat.
Într-o primă etapă a programului, au fost selectați deja medicii de familie și cei specialiști care se vor instrui pentru a deveni, la rândul lor, instructori pentru cele câteva mii de medici de familie și specialiști din țară, care vor lucra în acest screening. De la Suceava va fi instructor un singur medic specialist de medicină de laborator, selectat de minister, iar instructori pentru medicina de familie vor fi 2 medici de la Botoșani, soț și soție, care vor pregăti și medicii din județul lor. Deși au existat medici de familie din Suceava doritori să participe la formarea ca instructori, ei au fost respinși, prin aplicarea criteriilor procedurii de selecție. În ce privește selecția medicilor de familie și medicilor specialiști care vor fi formați pentru a lucra în cadrul screeningului pentru depistarea precoce a cancerului, din cei peste 170 de medici de familie estimați de minister, abia dacă s-au înscris, până acum, circa 30 din județ. Termenul limită de înscriere a medicilor pentru screening a fost prelungit de două ori de minister, o dată până pe 15 martie, apoi până pe 16 aprilie. Potrivit dr. Irina Badrajan, secretarul Asociației Județene a Medicilor Generaliști Suceava, interesată la rândul ei de participarea la screening, „nu s-au înscris mulți medici pentru că ni s-a cerut o grămadă de acte”. Medicul mai spune că „nu s-au făcut precizări în legătură cu programul” și anume data când va începe, cum vor fi plătiți medicii implicați în desfășurarea lui ș.a. 132 de medici urmează să devină instructor Deocamdată, ministerul a reușit să selecteze medicii care vor deveni instructori – 84 de medici de familie, 48 medici specialiști în anatomie patologică, sănătate publică –epidemiologie, obstetrică-ginecologie și gastroenterologie, medici de medici de laborator și imagistică medicală. Despre screeningul pentru depistarea cancerului de col uterin și de sân, MSP vorbește din 2007 că urmează a se desfășura în România, considerat a fi foarte necesar în contextul în care aceste forme de cancer reprezintă principalele cauze de deces în țară. Inițial, ministerul nu avea bani, ulterior a găsit finanțare – circa 18 milioane de lei, fără TVA –, prin proiectul menționat, pentru pregătirea medicilor. În cadrul proiectului ar urma să fie recrutați, la nivel național, 132 medici specialiști care să devină instructori naționali pentru 7.200 medici, dintre care 6.000 sunt medici de familie, iar 1.200 medici specialiști din domeniile menționate mai sus. De la Suceava s-a estimat că vor participa 175 de medici de familie, fie instructori, fie pentru a intra în programul de screening, dar și medici specialiști, care vor fi selectați după ce își vor prezenta intenția de a participa. Proiectul va dura 3 ani și presupune organizarea a 700 de sesiuni de instruire. Ministerul Sănătății a luat decizia organizării unui program de screening la nivel național, deoarece probele clinice au arătat că metodele specifice de screening s-au dovedit eficiente pentru trei tipuri de cancer diferite – de sân, de col uterin și de colon –, considerând că screeningul de înaltă calitate este posibil numai dacă personalul de la toate nivelurile este instruit în mod corespunzător. Conform statisticilor, România se situează pe primul loc în Europa atât în privința incidenței cancerului de col uterin, cât și în cea a ratei mortalității din cauza acestui tip de cancer, rată de 2-2,7 ori mai mare decât în majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est și de 6 ori mai mare decât media din statele membre ale Uniunii Europene.

























Comentarii