Conform șefei APIA, ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă, stabilită la 21 de euro la 1000 litri, doar în cazul motorinei folosite la efectuarea lucrărilor mecanizate din agricultură, în sectoarele vegetal, zootehnic și de îmbunătățiri funciare. Pentru anul 2012, valoarea accizei decontate este de 1,2855 lei pe fiecare litru de motorină. Cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat sunt înaintate de către beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanțare și vor fi însoțite de documentele prevăzute de lege. Potrivit unui ordin al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cererea trimestrială de rambursare a ajutorului de stat nu poate depăși 40% din cantitatea totală stabilită conform acordului prealabil de finanțare prin rambursare. Cantitățile de motorină supuse regimului ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.
De la 1 aprilie
De astăzi, producătorii agricoli suceveni pot depune cererile pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenței de acciză pentru motorina utilizată în agricultură în primele trei luni ale acestui an, informează directorul Centrului Județean Suceava al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Angela Coroleucă.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii