Câteva considerații despre familia Hurmuzachi și exemplul lor de dăruire

Transformările numeroase și rapide pe care le-a suferit societatea românească în secolul al XIX-lea, în ansamblul ei, se încadrează în efortul general al națiunilor pentru afirmarea identității lor și constituirea statelor naționale, acolo unde a fost cazul.

 

Împărțiți pe hărți, adică aflați sub stăpâniri străine, sau dependenți de marile puteri ale vremii, românii au făcut eforturi importante de modernizare și de creare a unor instituții care își aveau sorgintea în proiectul de regenerare națională de la 1848. Membrii familiei Hurmuzachi – „Grachii românimii” cum îi numea Andrei Mureșanu –, au fost cei care s-au aflat în centrul evenimentelor cultural-politice de la 1848 și până la revenirea Bucovinei în granițele naționale. „Membrii acestei familii – scria Ioan I. Nistor – au luptat în zile bune și în zile rele, cu stăruință, devotament și sinceră dragoste pentru păstrarea naționalității române, pentru dezvoltarea și afirmarea individualității politice a Bucovinei”. În efortul susținut de modelare a destinului colectiv al românilor bucovineni, fiii lui Doxache Hurmuzachi, îndeosebi Eudoxiu, Alexandru și Gheorghe („trifoliul”) au avut un rol determinant, aceștia aveau o „instrucție solidă” și „inimi generoase”, ei au urmat exemplul părinților lor care au cultivat virtuțile antice, casa lor era „adevărat model de viață familială moldovenească”, veritabilă „casă a lui Avraam” (G. Sion), în care au poposit mai toți fruntașii pașoptiști. După exemplul intelectualilor ardeleni, care profitaseră de liberalizarea pe care o trăia Austria, între 1861 și 1866, pentru a înființa ASTRA, bucovinenii însuflețiți de Orest Reni de Herșeni, Nicolai Vasilco, Mihai Zotta, Leon Popescu ș.a. au înființat Reuniunea românească de leptură, la 19 aprilie/1 mai 1862. Ideea înființării Reuniunii a fost a lui I. Gh. Sbiera și tot el a scris și statutul acesteia. Aceasta și-a modificat statutele în 1865 și, din 1869, a devenit Societatea pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina. Aceste etape nu au fost simple modificări de statut și denumire, ci reflectă preocuparea pentru „a lăți amoarea limbii, conștiința literaturii, cultura poporului în țara noastră”, cum spunea Gheorghe Hurmuzachi. În ianuarie 1865, Alexandru Hurmuzachi a fost ales vicepreședinte al Societății pentru Cultură și, în Cuvântul de deschidere, el a formulat dezideratele Societății, pentru care a militat cu ardoare până la stingerea sa din viață, în 1871. Dacă Eudoxiu Hurmuzachi, căpitan al Țării (1862-1874, cu o mică întrerupere) a fost generosul ziditor al colecției de documente externe adunate din arhivele vieneze, publicată de Academia Română din 1887, pe care se sprijină scrierea istoriei naționale, la rândul său important istoric al epocii sale –, Alecu Hurmuzachi a cunoscut ideile novatoare ale epocii, precum „Școala psihologiei popoarelor”, despre care a scris în „Foaia Societății”. Membrii familiei Hurmuzachi se regăsesc în cele mai importante momente ale istoriei Bucovinei și ale Societății pentru Cultură, de la 1848 și până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Gheorghe Hurmuzachi a fost președinte între 1865 și 1882 și deputat în Dieta Țării (1863–1882). El a obținut aprobarea pentru catedra de Limba și Literatura Română de la Universitatea din Cernăuți și a sprijinit apariția „Foii Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina” (1865–1869), „piatra fundamentală la edificiul măreț al culturii naționale”. În aceasta, datorită vremurilor, numeroase sunt articolele despre limbă și literatură română, de istorie națională și cele dedicate românilor sud-dunăreni. Frații Hurmuzachi au susținut răspândirea culturii naționale prin invitarea la Cernăuți a unor importante trupe de teatru românești – Fani Tardini, stagiunile din 1864, 1865 și 1870, Mihai Pascaly, stagiunea 1869, Matei Millo, 1871 – au sprijinit cursurile de istorie a românilor, modernizarea învățământului din Bucovina și introducerea, ca obiecte de studiu școlar, a limbii și literaturii române, a istoriei, geografiei și au luptat pentru sinodalitatea Bisericii Ortodoxe din Bucovina. Ziarele, revistele din epocă dovedesc faptul că, alături de frații Hurmuzachi, mulți dintre membrii familiilor boierești din Bucovina, precum și intelectualii au primit cu entuziasm înființarea Societăți pentru Cultură și au sprijinit activitatea acesteia cu donații în bani, cărți, reviste și ziare. Prin efortul ei constant, de „luminare” a poporului, Societatea pentru Cultură avea să fie denumită „mama” tuturor societăților românești din Bucovina. În anul 1938, Societatea avea 30 de secții locale, 30 de fundații și coordona apariția a numeroase ziare și reviste din Bucovina și se bucura de sprijinul a 1000 de membri și al numeroșilor simpatizanți. Îngemănându-se ca importanță și semnificații, la 200 de ani de la nașterea lui Eudoxiu Hurmuzachi, 150 de ani de la înființarea Societății pentru Cultură și 140 de ani de la înființarea Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, Societatea pentru Cultură și familia boierilor Hurmuzachi ne oferă, și azi, un pilduitor exemplu de vrednică jertfire pentru binele comun (și național). Dr. MARIAN OLARU