La începutul lui martie, la Botoșani a avut loc etapa zonală a Olimpiadei naționale de interpretare instrumentală pentru clasele III-VIII, cei 26 de elevi participanți de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” obținând tot atâtea premii și mențiuni. Potrivit directorului adjunct al colegiului, prof. Valentin Ianoș, elevii care au reprezentat județul au concurat pe diferite categorii de vârstă și la diferite instrumente, obținând 12 premii I, 6 premii II, 4 premii III și 4 mențiuni. „Cel mai mult au impresionat juriul elevii care au evoluat la instrumente de suflat, din rândul cărora s-au calificat pentru etapa națională, cu punctajul maxim, 100, următorii: la trompetă, clasa a V-a, elevul Robert Sumanariu, prof. Florin Sumanariu; la oboi, clasa a VIII-a, eleva Diana Iliuț, prof. Vasile Bolnavu; la clarinet, clasa a VIII-a, elevul Iulian Miron, prof. Ciprian Baicu”, ne-a informat prof. Ianoș. Juriul a fost format din inspectori școlari de specialitate și profesori din județele participante. Au concurat 175 de elevi din 8 județe: Iași, Vaslui, Neamț, Bacău, Botoșani, Vrancea, Galați și Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii