„Ni s-a spus că dna Boagiu nu avea bani pentru tipăritul biletelor. Nu s-a întâmplat niciodată să vină cu așa mare întârziere, intrau cel mai târziu în decembrie. Miercuri mergem după ele, începând de luni pot veni după bilete cei din municipiul Suceava, restul beneficiarilor din județ vor fi programați pe zile”, a precizat vicepreședintele. Pentru veteranii și văduvele de război din județul Suceava trebuie aduse 18.000 de bilete de tren la clasa I, 76.000 la clasa a II-a și 120.000 de bilete de autobuz. Potrivit legii, în cursul unui an calendaristic beneficiază de câte 12 călătorii gratuite, dus-întors, la clasa I pe calea ferată, la tren de orice rang, marii mutilați, invalizii de război, precum și veteranii de război decorați cu ordine și medalii de război. Veteranii de război decorați cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, cei nedecorați, precum și văduvele de război au dreptul, tot în cursul unui an calendaristic, la 6 călătorii interne gratuite, dus-întors, pe calea ferată, la tren de orice rang. Din această din urmă categorie, generalii și ofițerii călătoresc la clasa I, iar ceilalți veterani și văduve de război – la clasa a II-a. Veteranii de război și văduvele de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată, sau la 12 călătorii interne gratuite, dus-întors, pe căile fluviale, la alegere.
Din cauză că Ministerul Transporturilor nu a avut bani să le tipărească
Biletele de tren și autobuz pentru anul în curs nu au ajuns încă la veteranii și văduvele de război din județ care beneficiază gratuit de ele, prin lege, situație ce nu s-a mai întâmplat până acum, ne-a spus vicepreședintele Asociației Județene a Veteranilor de Război Suceava, col. (r.) Mihai Filip.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii