„Ploi de flori”

Apariția cărții a fost sponsorizată de Consiliul Local al comunei Izvoarele Sucevei, căruia autorul îi mulțumește, iar noi sperăm ca exemplul să fie urmat.

 

Transformarea gândurilor și emoțiilor scriitorului Decebal Alexandru Seul în obiect fizic s-a realizat de editura Accent Print Suceava, în 2011. Cele 121 de pagini cuprind articole publicate în presă în decursul timpului, proză cu elemente de autobiografie, versurile prof. Traian Seul-Ungurean (când este vorba despre adevăratele dureri „sângele apă nu se face”) și texte cu caracter de recenzie în care oameni preocupați de literatură au avut ceva de spus despre cele 7 cărți anterioare ale lui Decebal Alexandru Seul. După un comentariu, plasat în deschiderea volumului și semnat Constantin Rusu Bucovineanu, găsim „Icoana”, adică unul dintre textele care nu au mai fost încredințate tiparului, în care se dezvăluie sensibilitatea de factură creștină, trăirea sinceră a sentimentului religios în raport cu căldura relațiilor umane. Chiar dacă este pus în situația de a pomeni despre o tragedie, o durere care ar săpa urme adânci în bronz și cu atât mai mult în fragilul suflet omenesc, autorul începe și termină cu referiri ample la frumusețea naturii, situând alături de primăvăraticele ei reînvieri speranța unor viitoare „ploi de flori”. Locuitor al satului bucovinean, Decebal Alexandru Seul nu putea rămâne indiferent la forța cu care civilizația banului câștigat la limita legii, de multe sau de prea multe ori sub aceasta, lovește nemiloasă și fără grija viitorului în natura, care, pe moment, se află lipsită de apărare. Dar în mijlocul naturii se află omul, observator al detaliilor și analizând atât comportamentul mânuitorilor de fierăstraie mecanice, cât și cel al utilizatorilor de instrumente de scris; nimănui nu îi este iertată mândria, cea care este considerată un păcat și nu numai ca abatere de la smerenie, fiind aspru sancționată: „Mândria regina prostiei, pe tronul de hârtie”. Nu știm dacă privitorii care admirau curcubeul apărut dinspre granița cu Ucraina legau fenomenul de statul vecin sau de țara noastră de dincolo, cert este că proza respectivă se numește „Seninul speranței”. Oamenii de la munte, cărora autorul le dedică o mare parte din atenția cu care taie felii de cotidian pentru a umple pagini, sunt legați sufletește de animalele din curte, nu numai de acelea care îi hrănesc, ci și de cele care au mai mult rol de ființă apropiată. Parcă prinderea șoarecilor mai reprezintă astăzi un obiectiv de mare importanță pentru neamul pisicesc? Dar deși copleșit de numărul felinelor, gospodarul din „Pisicile” nu ia măsuri exterminatoare, ba mai mult, nu este sigur că va proceda dur cu motanul răspunzător de sporirea numerică a rozătoarelor, motanul pe care autorul îl numește, scuzându-l cumva, „doar trecător”. „Doar atât, un trecător” spunea Edgar Allan Poe, dar acolo era vorba de alt context, de alte viețuitoare și de o casă în care nu locuia un om gospodar. D.A. Seul nu poate fi suspectat de misoginism, nu sunt motive, există însă o regulă minoră, cu acțiune insidioasă, care face ca bărbații, atunci când vorbesc despre eventuale defecte feminine, să dea dovadă de oarecare răutate; femeile procedează la fel, sau aproape la fel, în situații similare; totuși, în „Costirețe și Valuc” sunt puse față în față două cazuri, doi bătrâni ajunși pe drumuri, în unul a lovit soția, în celălalt fiul. Se poartă. Este lumea noastră și nu-i mult diferită de cea despre care Schopenhauer spunea: „Sălbaticii se mănâncă unii pe alții, civilizații se înșeală unii pe alții”. Ca un fir al Ariadnei care conduce cititorul spre sinele izvorâtor de texte literare al autorului, dragostea pentru natură a strecurat în pagină proze cu sclipiri de pastel, unde muntele, cerul, luna, peisajul și sensibilitatea umană se împletesc vrăjindu-se reciproc. Bucovinenii din cartea despre care vorbim nu sunt exteriori realității, adică nu trăiesc o fericire perpetuă și lipsită de amenințări de felul celei care îi amintea lui Damocles adevărul din spatele draperiei de iluzii. Sunt oameni cu „viața între săbii”, sunt crescători de animale care „mișună ca furnicile”, dar vând laptele la prețuri de glumă amară, pot ajunge la oraș și acolo iau contact cu purtătorii de mentalitate suburbană, chiar suplimentată de un decret de grațiere cu indivizi capabili să fure pâinea elevilor aflați în excursie; pot trece, uneori sunt nevoiți să o facă, prin experiențe de care nu ar fi avut parte în satul lor dintre munți. Numeroase sunt în carte articolele care, la timpul potrivit, au semnalat în presă momente de trăire spirituală și existența așezămintelor creștine în jurul cărora gravitează comunitatea ortodoxă căreia îi aparține autorul (și nu de puține ori mărturisește aceasta). Biserici, căpelițe, troițe, pomenite împreună cu cei care le-au ctitorit, dar și cu cei care le slujesc. Fără a face analize socio-logice sau psihologice, în care cineva fără calificare poate foarte ușor plonja în ridicol, în textele cărții există opinii și concluzii asupra realității contemporane, care, raportate fiind la logica omului obișnuit cu munca și cu calea dreaptă, nu dau stridențe. Dar nu este stridentă nici atitudinea, marcată totuși de durerea iubitorului de natură față de ucigașii codrului, după cum nu este stridentă nici admirația față de elevii care lucrează la reîmpădurire. Copiii repară ceea ce părinții lor au distrus; parcă știam din Biblie (Cor. 12, 14) că „Nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinții lor, ci părinții pentru copiii lor”. „S-a întors lumea pe dos” este titlul unui text din volum, publicat în ziar în 2007. Condeiul autorului (chiar dacă este vorba despre tastatură, esența este comună) nu lasă în afara sferei de interes evenimentele culturale; sunt prezentate, de regulă în cuvinte puține, atmosfera de casă de cultură, de bibliotecă și concluziile, mai mult sau mai puțin trecute prin filtrul amintirilor, sedimentate în urma audierii cuvintelor unor persoane cu sufletul dăruit culturii și Bucovinei. Atmosfera contemplativă care învăluie lumea dintre copertele cărții are totuși o fisură, se numește „Am prins soarele în căușul palmelor” și aduce, de undeva de departe, din ceața rece a anilor trecuți, amintiri din viața deportaților în Bărăgan, pagini triste despre ceea ce au văzut ochii de copil și spune acum maturul care el a devenit. Fiind concepute pentru pagina de ziar, fragmentele, din îmbinarea cărora s-a ivit cartea „Ploi de flori”, au o anume concizie provenită din dorința de „a relata” fapte, dar lăsând cititorului libertatea de a-și ilustra momentul și eventual de a găsi sensurile, care, probabil, există în profunzime. Cele 8 cărți semnate Decebal Alexandru Seul sunt rodul activității sale pe parcursul a mai multor zeci de ani; și dorim să nu se oprească degrabă, nici numărul de cărți, nici cel de zeci de ani.