Dintr-o întâmplare, prin anii 1969-1970, mi-a căzut în mână un ziar israelian de limbă română care relata că la debarcarea lui Hrușciov, poetul Evgheni Evtușenco a dat un telefon unui prieten din Paris spunându-i doar atât: „În sfârșit, s-a dus și porcul acesta!”.
Să fi fost o aluzie la faptul că Hrușciov, aflat în vizită în S.U.A., a fost dus și la o fermă de creștere și îngrășare a porcilor, iar în fotografia apărută după acea vizită istorică era indicat ca fiind al cincilea din stânga? Nici din răutate n-am vrut să asociez imaginea de mai sus cu demisia premierului Boc (o țineam pentru o altă ocazie), mai ales că atunci când l-am văzut „Mic în mijlocul naturii/ Ca un fir de praf de pușcă”, mânuind cu aprindere o sculă capabilă să se ia la harță cu infernul alb purtat de viscol, a lansat chemarea și îndemnul pentru tot omul: „Puneți mâna pe lopată!”. Atunci am avut, ca mulți alții, de altfel, revelația că acesta este omul providențial, cu origine sănătoasă, capabil să ne mobilizeze printr-un „no, hai” și să ne scoată din tenebrele crizei, înscriindu-ne definitiv în rândul țărilor care au capitalism cu față umană. N-a trecut mult și mi s-a confirmat bănuiala că Boc cel mereu indispensabilul va rămâne acolo unde a fost până la sfârșitul sfârșitului și după, că așa a zis președintele la întâlnirea ce-a avut-o la Biblioteca Universitară, unde l-a reconfirmat pe funcție. Adică, ce spuneți voi, protestatarii din toată țara, ce spune opoziția și ce spun chiar unii din PDL (Blaga, Preda, Turcan, Udrea, Roberta etc.) sunt vorbe de clacă, vreți voi, dar nu vreau eu și cum spun eu așa rămâne. Chiar atunci, după rostirea sentinței privind permanentizarea lui Boc în fruntea unui guvern ajuns la limita suportabilității, o întrebare a sfâșiat cerul României, topind până și zăpada troienită: Când va fi sacrificat Boc? Cei cuminți și-au zis că va fi sacrificat atunci când nu va mai fi altă soluție pentru salvarea salvatorului, că doar n-ați fi vrut ca președintele să cadă cu Boc de gât. Au fost și alții sacrificați pentru salvarea puterii, a partidului și a președintelui, de-ar fi să-i amintim numai pe Roman, Stolojan, Blaga, întreg partidul de buzunar PNȚ etc. Vă mai amintiți de expresia „a pune sula-n coaste” lansată de domnul Iliescu, presat de opozanții politici deghizați în societatea civilă (Femeia Tren, blazată acum?). Ei, bine, acum, cineva nevăzut, nebănuit, a avut buna inspirație să-i pună sula în coaste domnului Băsescu, care, îmboldit și de organismele financiare internaționale, și-a luat mâna părintească de pe capul lui Boc, iar acesta, supus, fără să riposteze cu un gest măcar, și-a dat demisia, numită, ca să sune patetic, „mi-am depus mandatul”, la 6 februarie 2012, ca să se știe, la ora zece din zi. Fie-ne îngăduit să comparăm situațiile și întâmplările din mușuroiul nostru de furnici cu cele într-adevăr mari și cu urmări asupra lumii întregi. Așa cum, după întâlnirea de la Malta dintre Gorbaciov și Bush, sistemul comunist a căzut în Europa, luând prin surprindere până și pe americani, care nu știau ce să pună-n loc, tot așa de surprinși și uimiți au fost guriștii și comentatorii de pe la noi la aflarea veștii că Boc a căzut, cum a zis, cu de la sine voie. După cum se cunoaște, demisia guvernului a fost prima dintre cerințele opoziției și ale manifestanților, iar acum se vrea să se știe ce va urma? Alegeri anticipate? Nimeni nu se gândește la strategia, ca să nu-i spun sforăria, stabilită la Cotroceni, știut fiind că președintele nu-i dispus să cedeze puterea, ce dedesubturi sondează pentru a răsturna situația în favoarea sa și a PDL. Sacrificiul lui Boc, fără ca președintele să câștige ceva, nu-i de acceptat decât de cei prea de tot exaltați și care se cred deja pe caii puterii. Deocamdată, avem un interimar, pe Cătălin Predoiu, achiziționat de la Tăriceanu, despre care se zice că-i mai mult tehnocrat (termen cam vag în cazul dat – puterea tehnicii juridice?!) și care va trebui să facă multe și de toate, fără să iasă din cuvântul președintelui. Până să fie desemnat un viitor prim-ministru, până să-și aleagă echipa, până va trece prin parlament, este timp berechet pentru putere să se fortifice și să-și arate mușchii realizărilor epocale. În ultimul moment a fost desemnat ca viitor prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu. Fără îndoială, căderea lui Boc este o victorie pentru opoziție și pentru toți nemulțumiții, însă cum va fi gestionată această victorie rămâne la capacitatea și intuiția USL-ului, în principal. Care va fi atitudinea celor care alcătuiesc coaliția puterii, în special UDMR, partida transfugilor și cea a minoritarilor? Apoi, nu trebuie pierdut din vedere, așa cum văd că se întâmplă, partidul lui Dan Diaconescu, care va vrea să ia locul UDMR-ului în viitoarele coaliții de putere. Dar dacă puterea nu se erodează atât de mult cum se tot zice și face un scor mulțumitor, în iunie și în noiembrie, și, la un loc cu cei care au mai fost și cu cei ce vin, la care se adaugă voința președintelui, formează guvernul și o nouă guvernare PDL până, cel puțin, în 2014, la prezidențiale? Și ca tot tacâmul să fie complet, Boc va fi desemnat prim-ministru. Atunci să te ții?! Nu trebuie uitat că actuala putere are sprijinul finanței mondiale și al SUA – NATO. Intenția de a renegocia acordul cu FMI, de a ieși din cuvântul lui Jeffrey Franks, de a pune în discuție scutul de la Deveselu ori contribuția în vieți românești în Afganistan vor da câștig de cauză celor care s-au dovedit atât de obedienți, asemănători celor din republicile bananiere. Opoziția ar avea totuși de punctat la capitolul demografie, în sensul că rezultatele recensământului populației din 2011 s-ar putea întoarce împotriva celor care, având puterea și decizia, au dus la scăderea dramatică a natalității, a populației active, înrobită prin împrumuturi de consum. Cine este responsabil de plecarea din țară a milioane de români? Din 1990 până în 2008 au renunțat la cetățenia română și au plecat definitiv din țară 395.657 români și au venit în România 115.444 emigranți din Asia, Africa și Basarabia. Recensământul a înregistrat aproximativ 20 milioane de cetățeni, români și neromâni (19 milioane înregistrați în țară și vreo 900.000 în Europa și în lume), ceea ce înseamnă că, în condițiile unui spor negativ, înregistrat an de an, datoria acumulată și care va trebui dată înapoi creditorilor, se va reporta, an de an, la tot mai puțini contribuabili. Din acest punct de vedere, nu se poate întrevedea niciun progres, nicio ieșire din starea de înapoiere, decât doar dacă ni se vor anula datoriile, așa cum i s-a întâmplat Poloniei și altora. Oricum, toată tevatura din declarațiile celor interesați, cu stabilitatea, responsabilitatea, credibilitatea, solidaritatea, consolidarea economică, creșterea economică și a veniturilor populației, modernizarea statului etc. nu-i nimic altceva decât vorbe de adormit vigilența. Oare vom putea avea o putere a interesului național? *Ecce homo! („Iată omul!”) – „Evanghelia după Ioan” ne spune că acestea ar fi fost cuvintele rostite de Pilat arătându-l mulțimii pe Iisus.
Comentarii