La doar 15 ani, trupa „Elle” este deja cunoscută peste hotare Theodora Manolache, Sabina Atodiresei și Roxana Cucoș sunt trei adolescente din Iași, „trei fete cucuiete cu studii de specialitate”, cum au fost prezentate de Doru Bighiu, înainte de urcarea pe scenă, care cântă de mai bine de 6 ani. În 2009 Theodora Manolache, Sabina Atodiresei și Mădălina Aștefănoaiei au înființat trupa „Elle”, un an mai târziu câștigând premiul I la Cerbul de aur junior 2010. Atât în vechea componență, cât și în cea actuală, trioul a reușit să obțină premii la festivaluri importante din țară, făcând parte și din trupa „Stars of Music” de la Mamaia Copiilor. În luna decembrie, înainte de Crăciun, fetele au fost la Bruxelles, unde au concertat în fața europarlamentarilor, dar și a invitaților de la seara românească organizată de Ambasada țării noastre în Belgia. În prezent, Theodora și Sabina sunt eleve la Liceul de Artă „Octav Băncilă”, la secția de canto clasic și pian, iar Roxana este elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, micile vedete activând de la vârsta de 9 ani la Palatul Copiilor din Iași. Piesele de rezistență ale trupei în spectacolele de vineri și sâmbătă au fost colajul de muzică rusească, momentul țigănesc și „Hora moldovenească”, fetele promovând specificul nostru prin folclor. Theodora Manolache a interpretat pentru publicul dornean și melodii cum ar fi „Musica e” din repertoriul italian, “Parce que tu pars” din repertoriul Laurei Fabian, “Je me souviens” din repertoriul francez sau “Poveste”, o melodie cu care s-a remarcat în rândul tinerilor din Iași. “Dacă nu facem ceva special, muzica etno va dispărea în curând” Cunoscută dornenilor de la celelalte ediții ale Serbărilor Zăpezii și de la Zilele Municipiului, trupa „Datina” a fost primită cu aplauze și de această dată, fiind nevoită să revină pe scenă la insistențele publicului. Marius Chină și Andreea Cristea au interpretat, pe lângă melodiile mai vechi, deja cunoscute, și câteva piese mai noi, la care publicul a învățat repede refrenele, făcând cunoscut celor prezenți că doresc să reîmprospăteze stilul etno prin lansarea unei campanii care are ca scop salvarea acestei muzici. În acest sens, singura trupa etno din România, care are 90% compoziții proprii, a lansat pe 1 decembrie 2011 melodia etno-rock “Aș bea două damigene”, care se adaugă stilului country al melodiei “Scoate berea”. „«Datina» pe 20 decembrie a împlinit 10 ani și la un deceniu cred că ar trebui să ne prezentăm altfel în fața publicului. Suntem la jumătatea muncii pentru un nou proiect, suntem la repetiții, data viitoare veți vedea 10 pe scenă. Va fi o familie reîntregită «Datina», ne-am maturizat și acum trecem la un nou nivel. Ritmul și buna dispoziție nu se vor schimba, avem niște instrumentiști foarte buni, dar nu vreau să vorbesc despre asta decât după câteva concerte în formula nouă și atunci vor spune spectatorii dacă ritmul a rămas la fel de ridicat sau nu. Nu va fi nimic spectaculos, pentru că noi ne continuăm cursul carierei scoțând câte un single nou la 6 luni, probabil că în luna mai va ieși piesa cea nouă, iar chestia spectaculoasă care se va întâmpla la trupa «Datina» va fi spectacolul de pe 20 decembrie 2012, despre care nu vreau să vă spun mai multe. Atunci vom arăta o nouă față nu numai a trupei, ci și asupra acestui gen de muzică, va fi o schimbare în genul de muzică etno din România. Ne dorim cât mai multe albume, cât mai multe videoclipuri, cât mai multe concerte, sănătate pentru toată lumea”, ne-au declarat înainte de spectacolul de sâmbătă Marius Chină și Andreea Cristea. „Datina” se numără printre trupele etno cu cele mai multe vizualizări pe Youtube, în doar un an de prezență pe renumitul canal multimedia formația reușind să aibă peste jumătate de milion de vizualizări ale pieselor sale. Marius China a dorit să precizeze că toate aceste schimbări în trupă sunt făcute „pentru publicul nostru drag”. Muzică de club cu Michael Star Ultimul care a urcat pe scenă vineri a fost Michael Star, cunoscut sucevenilor încă din 1996, când a devenit DJ/MC în Disco Maraton Suceava, dornenilor – de la posturile locale de radio, din numeroasele spectacole susținute în orașul natal sau de la petrecerile private la care participă, iar tinerilor veniți din alte județe – din cluburile și discotecile din Costinești sau din conceptele de petrecere proprii: Violin Show, White Angels Party, Music Likes You, Remember Costinești, Dancefloor Limited Edition. Timp de aproape o oră, Michael Star a oferit un spectacol complex cu muzică de club, majoritatea producții proprii, melodii care se regăsesc pe cele trei albume Your Party Maker, Deja vu, Karyna sau se vor găsi pe viitorul album Sari 2012. Colaborarea între Michael Star, Kamili și SRG a adus o nouă piesă de senzație, „Deja vu”, cafre a fost produsă de SRG în studioul Moving Sounds, mixul și masterul fiind făcute în New York de către Alexander Grand, vocea și versurile aparținând lui Michael Star și Cameliei (Kamili). „Deja vu” beneficiază și de linkuri de download gratuit. Anya a interpretat toate hiturile care au făcut-o celebră și iubită de public Anya, fosta solistă a grupului Hi-Q în perioada 2008 – 2010, a urcat pe scenă împreună cu cele două dansatoare cu emoție și cu dorința de a-i încânta pe toți cei prezenți. Tânăra solistă a reușit la Vatra Dornei un concert excepțional, declarându-se foarte încântată pentru că este înconjurată de prieteni și apreciată de publicul cu care a cântat împreună “Beautiful World” cu tot ce înseamnă ea: iubire, zâmbet, bunătate, pace, protecție și mulțumire că existăm. Jocul de lumini, muzica de club, dansatoarele și atmosfera de basm de la baza pârtiei Parc au încălzit inimile celor prezenți. Timp de peste 40 de minute cei peste 5.000 de spectatori au cântat cu Anya melodii cum ar fi “Fool Me”, “Your Voice”, “Desire”, “Energy”, “Voice in My Head”, “Move You”, “Crazy” și au dansat, spectacolul oferit fiind un “cadou pentru cei care apreciază asemenea melodii”. “E cea mai tare petrecere în aer liber, oamenii sunt în petrecere incendiară și asta este un lucru foarte bun”, au fost cuvintele cu care a caracterizat Anya concertul său de la Vatra Dornei Anya, pe numele său real Ana Buxai, are o experiență scenică de peste 10 ani, dar s-a făcut remarcată o dată cu cooptarea ei în formația HI-Q. La începutul anului 2010, Anya hotărăște să părăsească formația HI-Q în favoarea unei cariere solo. Anyei nu îi place să-și fac planuri pentru ca acestea să nu eșueze, anul 2012 fiind unul al împlinirilor interioare, solista declarând că „în viața omului există două lucruri tari: profesia și planul personal”. Pentru anul acesta Anya are în derulare un proiect muzical în care să adune pe un album toate hiturile lansate în ultimii ani. Întrebată dacă va încerca o coborâre pe schiuri pe o pârtie din Vatra Dornei, Anya a spus că „în afară de patinaj, nu am încercat alte sporturi de iarnă de teamă să nu pățesc ceva. Cu sania sunt ok, dar cu schiurile nu prea pot să-mi păstrez echilibrul”. În ciuda frigului, sute de dorneni au cântat alături de Taxi După ce a concertat prin toată țara, grupul „Taxi” s-a întâlnit cu fanii din Vatra Dornei într-un concert live 100%, cu piese mai vechi sau mai noi. Așa cum se anunța, show-ul celor de la trupa „Taxi” a fost pe măsura așteptărilor. Dornenii care au ales să înfrunte ninsoarea și temperaturile scăzute și au dorit să se distreze sâmbătă seara la baza pârtiei Parc, au plecat cu siguranță satisfăcuți de recitalul lui Dan Teodorescu și al colegilor săi de trupă. Aceștia au cântat piese și de pe albumul intitulat “Cele două cuvinte”, dar și de pe albumele mai vechi. Spectacolul a fost în binecunoscutul „stil Taxi”, cu versuri ironice și cu accente sociale semnate Dan Teodorescu. După un intro orchestral, melodia cu care „Taxi” a deschis concertul la Vatra Dornei a fost “Criogenia salvează România”, o invitație făcută de Dan Teodorescu spectatorilor să se “bage cu toții/ În niște frigidere mari/ Să ne congelăm/ Pentru vreo sută de ani/ Și să-i așteptăm/ Liniștiți p-americani”. Mulțumind spectatorilor că stau în frig pentru a fi alături de Taxi”, Dan Teodorescu le-a solicitat dornenilor să-i cheme și la vară, când este cald și când vor veni cu cele mai frumoase tricouri, iar pentru a-i încălzi le-a cântat ceva de stele – „Stele care cad”. Melodii mai noi, mai vechi, triste, vesele și pentru orice vârstă au făcut ca seara trecută să fie una memorabilă. La cererea publicului, „Taxi” a interpretat și “Cele două cuvinte”, o piesă “cu poveste”, care a fost interpretată alături de trupă Taxi de aproape toți spectatorii bărbați. Concursuri de schi și de interpretare muzicală cu premii În cadrul spectacolului de sâmbătă seara au fost premiați cei mai buni schiori de la concursurile organizate sâmbătă pe pârtia „Veverița”. Concursurile de schi s-au desfășurat pe diferite categorii de vârstă, gradul de dificultate crescând direct proporțional cu vârsta. Ca și săptămâna trecută, au fost premiați peste 30 de schiori, ocupanții locului I primind 60 de lei, cei ai locului II – 40 de lei, iar cei de pe locul III – 20 de lei. Au fost acordate și trei premii speciale pentru cei mai mici schiori, dar și premii de consolare. Un alt concurs care a avut „priză” la public a fost cel „de cântat”. Cinci copii talentați au urcat pe scenă pentru a interpreta melodii populare, disco sau house, cei mai buni fiind răsplătiți cu premii în bani. Seara s-a încheiat cu un frumos foc de artificii. Duminică, din nou o zi dedicată folclorului Duminică, 5 februarie, începând cu ora 15.00, pe scena de la baza pârtiei Parc au evoluat Ansamblul Stroiești, Pamfil Roată, Ansamblul „Plaiurile Dornelor”, Marius Zgâianu și Ansamblul „Florile Bucovinei”. Evenimentul organizat de Primăria și Consiliul Local Vatra Dornei, prin Proiectul „Promovarea produsului turistic în Țara Dornelor” finanțat prin Programului Operațional Regional (POR) 2007-2013, va continua săptămâna viitoare, capetele de afiș fiind Balada din Bistrița, CRBL, Rekord și Crush & Alexandra Ungureanu.
Sfârșitul de săptămână a fost numai bun pentru practicarea sporturilor de iarnă, iar cei care au vrut să se bucure din plin de zăpadă au ajuns în zona de munte a județului, la Vatra Dornei. Aici a avut loc al doilea weekend din seria celor trei dedicate „Serbărilor Zăpezii”, pârtiile Veverița, Parc și Dealu Negru fiind numai bune pentru cei care schiază, iar patinoarul din Parcul central și pista de tubingsnow constituind alte puncte de atracție.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii