Peisaj din Siberia

Ninge la Rădăuți. Cu pași de pâslă iarna s-a așternut geroasă peste orașul amorțit de frig. Acum, aici trecătorii nu mai au timp să-și spună cuvinte frumoase. În parc, un copil cerșește un ban sau o bucată de pâine, un copil rupt parcă dintr-o peliculă veche.

 

Soarele nu mai dă niciun semn, lumina cade palidă și speriată. Orașul se schimbă pe zi ce trece dar mentalitatea oamenilor rămâne încorsetată în trecut. E greu să fii deschizător de drumuri într-o lume care vrea să stăpânească până și propria ta viață. A sosit clipa în care să pot înțelege că undeva există oameni care dăruiesc fără să aștepte nimic în schimb, care te acceptă fără să te judece, fără să te rănească. Gerul nepotolit taie calea spre centrul orașului. Acest nou februarie are ceva din neliniștea anilor de război despre care învățam în copilărie în lumina slabă a lămpii cu gaz. În aer plutesc mii de întrebări, iar soarta românilor rămâne pecetluită pentru zile mai bune. Această ninsoare de februarie ascunde cu siguranță un secret. La urma urmei fiecare dintre noi suntem stăpânii propriului destin, iar atunci când vorbim despre libertate este ca și cum am vorbi despre straniul ger de la Rădăuți rupt dintr-un peisaj din Siberia. E ger acum și în inimile noastre. Despre șansă ori neșansă nu putem vorbi decât la trecut.