Candidații proprii ai PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, la cele de consilieri județeni și pentru funcțiile de primar în localitățile unde PSD va desemna candidații vor fi validați în urma unor alegeri primare pe care social-democrații suceveni vor să le organizeze în luna iunie, când este termenul organizării alegerilor locale, care însă au fost amânate de actualul guvern.
„Dacă ei nu fac alegeri, le facem noi. Măcar acest gen de alegeri primare”, a declarat marți președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, într-o conferință de presă. Potrivit liderului PSD Suceava, în funcție de discuțiile cu partenerii din USL, există posibilitatea ca la alegerile primare să participe și candidații liberali. Nechifor a subliniat că aceste alegeri primare vor valida candidații social-democrați pentru funcțiile de primar în localitățile unde PSD va desemna candidații și nu va exista o competiție între candidați în cadrul USL. El a arătat că pentru validarea candidaturilor de consilieri județeni se va proceda la vot deschis pe listă, în funcție de numărul de voturi obținute urmând a se stabili ordinea pe liste la alegerile viitoare. Nechifor a mai spus că aceste alegeri primare presupun și campanie electorală internă și a menționat că vor fi folosite și mijloacele mass-media pentru promovarea candidaților. El a mai declarat că la aceste alegeri vor putea vota toți cetățenii cu drept de vot și nu doar cei care sunt membri sau simpatizanți ai PSD. Președintele PSD Suceava este candidatul USL pentru funcția de președinte al CJ Suceava, pentru funcția de primar al municipiului Suceava urmând ca PNL să desemneze un candidat în perioada următoare. Nechifor a mai declarat că USL Suceava va stabili săptămâna viitoare calendarul acțiunilor electorale pentru acest an. „Vom face un program de campanie pentru că suntem hotărâți, atât noi cât și liderii USL, Victor Ponta și Crin Antonescu, să câștigăm alegerile în 2012, inclusiv în județul Suceava”, a mai spus liderul PSD Suceava.



























Comentarii