Întâlnire de suflet cu părintele arhimandrit Arsenie Papacioc

Atât cât trăiește pe pământ, omul este într-o permanentă căutare a unor modele de viață. Ca și tânărul din Evanghelie, ne întrebăm mereu „Ce să fac, ca să moștenesc viața veșnică?” (Matei 19, 16)

 

Răspunsul îl găsim, notat mai departe, tot în Evanghelie, dar împlinirea lui uneori ne ia toată viața. Măcar să găsim pe cei care l-au împlinit și au devenit fericiți, iar din cuvintele fericirii lor să gustăm și noi puțin! Mergând la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol, lângă Constanța, cu prilejul concediului de odihnă, am avut bucuria petrecerii câtorva clipe în compania părintelui Arsenie Papacioc. Îi citisem cărțile, notasem câte ceva din viața lui, dar nimic nu se compara cu o întâlnire personală. Îmi imaginam că dincolo de ușă mă va întâmpina un călugăr. Mare mi-a fost mirarea că vedeam altceva și toate gândurile mele s-au risipit. Mă aflam în fața persoanei despre care citisem atât de multe lucruri, un trup uscat de post și rugăciune, asemenea vechilor pustnici. Doar din ochi puteai distinge lumina tinereții, care îți pătrundea sufletul. Trupul mai degrabă îi arăta ca al unui sfânt coborât dintr-o icoană. M-am apropiat de părintele și i-am șoptit câteva întrebări mai aproape de ureche, fiindcă îi slăbise auzul. Părintele mi-a răspuns pe un ton calm: m-a îndemnat să am răbdare și credință în Dumnezeu, apoi mi-a zis: „Viața noastră este alcătuită din multe suișuri și coborâșuri, pe care uneori le treceam cu greu, dar să nu uităm că la capătul lor stă Hristos, pentru a ne da cununa”. Preotul trebuie să fie tot timpul în stare de jertfă pentru Hristos, gata de Liturghie oricând. În timp ce discutam cu Sfinția Sa, cineva a sunat și a întrebat ceva. Deodată părintele a devenit aspru în cuvinte și foarte convingător. A adăugat apoi către mine: „Ca preot, uneori trebuie să știi când să tai și când să pui balsam.” Am făcut metanie și m-am retras, înțelegând lecția de viață pe care mi-a dat-o. Peste câteva zile am slujit cu alți frați preoți Sfânta Liturghie la biserica mănăstirii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Spre finalul slujbei am văzut câteva sute de persoane ce așteptau în fața ușii de la chilia părintelui. După ce s-a împărtășit, părintele a ieșit ajutat de doi frați călugări și a binecuvântat poporul, apoi doar atât a spus: „Să nu vorbiți de rău pe nimeni, să nu judecați, ca să nu fiți judecați”, apoi s-a retras în chilie. Mulțimea, bucuroasă că măcar s-a învrednicit să vadă fața părintelui, a plecat fericită. Am scris aceste cuvinte din dorința de a aduce propria mărturie asupra personalității unui mare duhovnic al neamului românesc, care nu mai este printre noi, ci în lumea drepților. Noi, cei de departe, dar și cei de aproape, ne rugăm mereu la bunul Dumnezeu pentru sufletul părintelui Arsenie. Sufletul său cred că a fost așezat de Dumnezeu în ceata cuvioșilor, alături de părintele Cleopa, părintele Paisie, părintele Teofil Paraian, părintele Arsenie Boca și mulți alții. Pe toți îi purtăm în inimă și-i rugăm să mijlocească în ceruri pentru iertarea păcatelor noastre. Preot ROMICĂ CARP Parohia Siliștea Nouă Dolhasca