Transformarea Stației de salvare de la Fălticeni

De la un adăpost al păsărilor rătăcite, la condiții civilizate de muncă pentru cei 40 de salariați

Cei 40 de salariați ai Stației de salvare de la Fălticeni au, în sfârșit, condiții corespunzătoare de muncă într-o clădire reabilitată și modernizată, inaugurată și sfințită sâmbătă. După ce președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, însoțit de primarul Vasile Tofan și directorul Serviciului Județean de Ambulanță, dr. Daniel Martiniuc, au tăiat panglica la intrarea în stație, aceștia au vizitat încăperile renovate, nu înainte de a observa pe panoul cu fotografii montat acolo cum arăta clădirea, construită prin 1958, înainte de renovare. Era un spațiu total părăginit, cu pereți șubrezi, tâmplărie putrezită, acoperiș de stuf, prin care se adăposteau și păsările rătăcite.
 

Ambulanta Falticeni

„Am avut o prioritate din a finanța serviciile de sănătate din județ și printre acestea am finanțat și stațiile de Salvare de la Suceava și Fălticeni. Era foarte importantă reabilitarea Stației Fălticeni, pentru că lucrează aici 40 de oameni care asigură intervenții de urgență 24 din 24 de ore la 200.000 de locuitori”, a declarat președintele Flutur. Primarul Tofan a declarat că investiția de la Salvare reprezintă „un pas spre normalitate” și că Stația de la Fălticeni va mai beneficia de sprijin financiar de la Consiliul Local Fălticeni, pentru refacerea căilor de acces și pentru alte investiții. Potrivit directorului Daniel Martiniuc, reabilitarea Stației de Ambulanță de la Fălticeni s-a realizat cu fonduri de la CJ, în valoare de circa 3 miliarde lei vechi. Cu acești bani s-a renovat totul, începând cu fațada, refacerea instalațiilor electrice, termice, schimbarea tâmplăriei, recompartimentarea spațiului, au fost montate uși pentru a realiza un confort termic sporit. De asemenea, au fost înlocuite în totalitate pardoseala și tavanele care erau din stuf, a spus dr. Martiniuc. „Am reușit să reabilităm o clădire veche de peste 80 de ani, care să fie modernă și să satisfacă întru totul nevoile personalului. Dotarea este însă încă insuficientă cu ambulanțe și personal, în multe zone din județ”, a declarat dr. Martiniuc. Șeful Stației Fălticeni, dr. Cristian Radu, a precizat că înainte de modernizare „erau condiții jalnice și foarte frig, dar ne încălzeam sufletește”. El a adăugat că stația mai are nevoie de mașini, din cele 4 cu care este dotată, doar 2 fiind mai bune, dar este nevoie și de oameni. „Ne descurcăm greu. Avem lipsă de mașini și de personal, zilnic sunt 40-50 solicitări din care 35 sunt urgențe majore”, a spus medicul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: