Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Vicovu de Jos, în timp ce executau activități specifice pe raza comunei Gălănești, pe DJ 178F, au oprit în trafic autoutilitara condusă de B. Ionel, de 29 ani, din municipiul Rădăuți. IPJ Suceava ne informează că, procedând la controlul autoutilitarei, s-a constatat că aceasta transporta 4 m steri lemn foc de fag, fără a poseda documente legale de proveniență și transport. Ni se precizează că față de B. Ionel s-a luat măsura sancționării contravenționale conform art.19 alin.1 lit. b din Legea 171/2010, cu amendă în sumă de 2.000 lei și confiscarea cantității de lemn foc, conform art. 25 din Legea 171/2010. Lemnul a fost predat în custodie OS Marginea. În aceeași zi, în jurul orei 18.30, agenții Postului de Poliție Ulma, împreună cu lucrători silvici din cadrul I.T.R.S.V. Suceava, au identificat în trafic, pe DJ 209G, pe raza satului Nisipitu, autoutilitara condusă de S. Dumitru de 35 ani, din comuna Brodina, care transporta 15,65 mc lemn lucru rotund de rășinoase, fără documente de proveniență. Suntem informați că, „în momentul opririi, conducătorul auto a abandonat autovehiculul și a fugit în pădure, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că acesta nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât permisul de conducere i-a fost reținut ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la regimul rutier”. IPJ ne transmite că autovehiculul a fost condus la sediul OS Falcău, unde s-a procedat la inventarierea și predarea în custodie a materialului lemnos (în valoare de 3.000 lei). S. Dumitru a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, conform prevederilor Legii nr.171/2010 și i s-a întocmit dosar penal. Ulterior, la ora 19, în același loc, a fost oprită pentru control o autospecializată ca-re transporta 13,67 mc lemn de foc (fag și rășinoase), pentru care conducătorul auto C. Adrian a prezentat avizele de însoțire primare, ambele din 23.11.2011, ora 18.30. „S-a constatat că ambele avize sunt completate incorect, în sensul că C.N.P.-ul persoanei destinatare este greșit, iar calculul volumului de masă lemnoasă, în cazul primului aviz, este greșit, la adunarea cantităților de lemn fiind indicat un rezultat mai mare decât cel corect”. Situație în care, aflăm, s-a procedat la reținerea materialului lemnos (în valoare de 1.093 lei), fiind predat în custodie OS Falcău. În cursul zilei de ieri, urma să se verifice proveniența materialului lemnos și să se ia măsurile legale ce se impun.
Pe drumurile lemnului de foc, la Gălănești și Nisipitu
> Venind din pădure, un cărăuș fără carnet auto a fost oprit la control; și n-a știut să facă altceva decât să fugă tot în pădure…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii