Un post tv care mimează imparțialitatea rromânească, fiind fătat în audiovizualul autohton de 1 decembrie, titra “Gata cu orbii închipuiți!”, explicând cu grăbită competență (oare cine i-a dat informația asta prețioasă?) că “cei care beneficiază de acte false rămân fără suport financiar”. Îmi zic că au greșit din viteza de a vinde știrea. Legea nu știrbește nimic din bucuriile creatorilor și beneficiarilor de acte false (cum nici cele de până acum n-au știrbit ceva, chiar și atunci când, gratuit, războinice instanțe împingeau presei informații cum că vor rupe lanțul), ci, pur și simplu, face economii. Și cu asistații, și cu salariații care se ocupau de asistați. La oameni e ca la câini: dacă unii latră și mușcă, dăm o lege pentru toți. De care se prea poate ca unii să scape. Tocmai fiindcă latră și mușcă. Ceilalți? Costă, ne încurcă! Merită să fie eutanasiați.
Pe sticla televizorului am văzut oameni lăcrimând și vociferând la aflarea veștii că în Camera Deputaților s-a adoptat legea câinilor fără stăpân. Și mă gândesc că, poate, lacrimile și vocile lor vor conta înspre încetinirea legii plimbate spre promulgare, spre modificarea ei etc. Nu la fel a fost ilustrată (cel mai probabil pentru că însăși realitatea n-a oferit informații) adoptarea de aceeași instanță a legii asistenței sociale (ori, altfel spus, împotriva unor asistați social și a structurilor actuale care se ocupă de ei ș.a.m.d.).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii