Dansuri de societate pentru prichindei, la Iulius Mall – În fiecare zi de luni, miercuri și vineri, de la ora 18, în noua sală de dans de la etajul centrului comercial, copii în dansuri de societate. Cei mici pot lua gratuit lecții de samba, salsa, rumba, tango, vals vienez, vals lent, cha cha, quickstep, jive și slow foxtrot în sala de dans Boomdance. Serile de povești la Cărturești – În fiecare miercuri, de la ora 17.30, ceainăria Cărtureștiului din Iulius Mall invită prichindeii, dar și părinții și bunicii acestora, să asculte fascinantele povești ale copilăriei. În minunatul decor cu jucării și cărți “vom aluneca încet-încet în lumea minunată a poveștilor, iar dacă se întâmplă să avem somnoroși, le facem un cuib moale din perne”, promit gazdele de la Cărturești. Târg de Obiecte Handmade – Podoabe, haine, accesorii și obiecte de decor deosebit de frumoase, toate meșterite în mici ateliere și aflate la mare modă, vor fi expuse spre vânzare la parterul Iulius Mall. Între 25 și 27 noiembrie 2011, în programul de funcționare al centrului comercial, standurile vor fi împodobite cu produse șic, menite să ne facă unici. Atelier de creație pentru copii – Dacă vrei să te distrezi, inventezi și colorezi, ia-ți prietenii de mână, în fiecare săptămână! Iulius Mall te așteaptă cu idei, culori și artă! Sâmbătă, de la ora 12, prichindeii vin la KidsLand să creeze, să se distreze și să își facă noi prieteni. Teatrul de Păpuși “Puppet” continuă noua stagiune în Iulius Mall. Prichindeii din Suceava și din împrejurimi se întâlnesc cu eroii preferați din povești populare și basme duminică, de la ora 12. Expoziție de tapiserie – Marcela Larionescu expune în Iulius Mall 34 de lucrări de tapiserie. Până pe 29 noiembrie 2011, la etajul centrului comercial, artista rădăuțeană prezintă publicului tapiserie în registru tehnic și cromatic de la clasic la modern. Klimt 2012. Un sărut schimbă lumea – Cumpărăturile făcute în Iulius Mall, la Cărturești, participă – până pe 15 decembrie 2011 – la tombola care oferă 10 excursii de două persoane la Viena. Deoarece în 2012 are loc aniversarea a 150 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți artiști austrieci, Gustav Klimt (1862 – 1918), Cărturești nu poate lăsa această ocazie să treacă neobservată și va răsplăti clienții care cumpără orice carte din secțiunea Arte și Arhitectură. Cu librăria Cărturești, vizitați orașul natal al lui Klimt la 150 de ani de la nașterea artistului! (Departament PR Iulius Group)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii