Un mare regal umoristic

– cronică plastică –
Viorel Corodescu-COV, la cei 40 de ani de umor desenat, de Serbările Iașului, a adus cadou ex-concitadinilor săi o expoziție cuprinzând 90 de lucrări umoristice, din care 40 personale și câte una a celor 50 de prieteni și colegi de breaslă.
 

Simzele în aer liber, încadrate într-un spațiu generos semiînchis și protejat, oferit de Primăria Iașului pe cea mai „călcată” stradă, Lăpușneanu, în fața Galeriilor „Dumitru „Grumăzescu”, au fost o încântare atât pentru cele cca 200 persoane prezente la vernisaj, cât și pentru trecătorii înfrigurați care, după ce priveau poantele umoristice, de o înaltă ținută artistică, plecau încălziți, veseli și plini de voie bună. Un aspect inedit față de alte expoziții de umor a fost prezența unui saltimbac care împărțea tuturor vizitatorilor afișul și covrigi calzi din coada unui câine cioplit în lemn, adus să străjuiască intrarea, amintindu-ne de zicala populară: „la câinele cu covrigi în coadă”… Deși adoptat de bucovineni de 4 decenii, la Suceava evoluând excelent în grafica satirică, COV este la origine ieșean, aici formându-se în preajma unor artiști plastici prietenoși ai boemei locale (Vasile Andruc, Ioan Petrovici și Aurel Leon). Și dacă la ziarul „Zori noi” Suceava a debutat în 1971, la Iași a avut în 1969 prima sa expoziție personală. Galeriile „Grumăzescu” (principalul organizator), împreună cu Fundația Popa’S Timișoara, Asociația Caricaturiștilor Profesioniști și de Elită din România, Academia de Umor „Păstorel Teodoreanu”, cât și CNCFR SA Iași (COV s-a născut în trenul spre Iași), au vrut să-l sărbătorească în dulcele târg moldav pentru dubla sa aniversare: împlinirea a 65 de ani de viață și a 40 de ani de caricatură. Expoziția s-a dovedit un mare regal umoristic, o săpătură adâncă în arta umorului desenat, unde alături de COV am găsit nume mari și cunoscute în caricatura românească precum: Ștefan Popa Popas’S, Albert Poch, Constantin Ciosu, Mihai Stănescu, Vasile Crăița-Mândra, Gabriel Bratu, Mihai Pânzaru-PIM, Leonte Năstase, Sorin Postolache, Victor Chiriloae, Octavian Bour, Virgil Tomuleț, Horațiu Mălăiele, N. Ioniță, Iulian Pena-PAI, Pavel Botezatu, Florin Crihană, Traian Bența ș.a., dar și 10 umoriști străini: Vladimir Kazanewschi (Ucraina), Lubomir Kotrha (Slovacia), Andrej Podulka (Polonia), Alex Bartfeld (Israel), Deciko Nicolov (Bulgaria), Kostav Mitropoulos (Grecia), Ciu Zai Ți (China) și Michel Hulin (Canada). Pe simeze, COV și-a adus alături câțiva prieteni caricaturiști suceveni, între care Mihai Pânzaru-PIM, Radu Bercea, George Gavrileanu, Ovidiu Bortă-BOA, Doru Olaș, Pamfil Horodnic, Sergiu Grapă, dar și nepoata sa, Mălina Corodescu, mezina expoziției, care, în ciuda vârstei de numai 10 ani, a cochetat bine cu satira, ținând pasul cu cei mari. Lucrările lui Viorel Corodescu-COV îl caracterizează ca pe un umorist ce doftoricește remarcabil multiplele boli ale societății noastre atât de frământate. Precum spunea Platon, „Un adevărat înțelept este ca un doctor bun”, așa și COV, prin desenul său, intervine punctual și cu talent, fără „a frânge oase”, făcând acupunctură zonelor ce trebuie vindecate rapid. Graficianul este un bun mânuitor al creionului și peniței, într-o lume inundată de furtuni. Cu instrumentele sale, el dansează pe ringul cartoanelor, între râs și plâns, haz și necaz. Recuzita autorului face din simboluri un univers al virtuților. Desenele sale curg unul după altul ca notele pe portativul său satiric, precum nisipul în clepsidră. Concentrându-se pe teme diverse, autorul exprimă plastic complexitatea sufletului său prin găselnițe de o rară finețe, încadrate în spații bine definite de latura intimistă și plină de tonalitate umană. Acest cavaler al umorului desenat este un artist rasat, cu personalitate, un caligraf de clasă cu care atât ieșenii, cât și sucevenii se mândresc. În șarjele sale alb negru și color, alături de cele ale colegilor, stârnește valuri de râsete la unii, ori grimase și oftaturi la alții. Am ținut să prezint expoziția lui COV și a confraților săi pentru că i-am editat acum câțiva ani albumul „Umor de-a râsu’ plânsu’!” pe care cunoscutul critic Valentin Ciucă i l-a nășit la „personalele” de la Suceava și Iași, prezentându-l ca „O marcă în arta plastică umoristică”, iar Popa’S l-a numit maestru încă de acum 10 ani. Și desenele celorlalți artiști plastici sunt pline de inventivitate, rafinament, sensibilitate, echilibru, cromatică și de un comic caustic aparte. Expoziția a fost ca o rază de soare în peisajul toamnei, care a venit să înveselească renumita stradă de promenadă a ieșenilor tineri și vârstnici, pentru că pe Lăpușneanu se perindă zilnic mii de oameni la care s-au adăugat, acum, și numeroși pelerini români și străini. Îmi amintesc că regretatul caricaturist George Gavrileanu spunea despre prietenul său COV că, „atunci când expune, acel spațiu este pentru el ca o stradă plină de oameni, unde își poate etala cu dărnicie creația”. Și iată că a venit și ziua cea mare când i s-a împlinit visul, expunând în stradă. De la vernisaj nu au lipsit picanteriile epigramiștilor Gheorghe Petrone, Mihai Haivas, Mihai Batog Bujeniță, Vasile Larco, Petru Brumă ș.a. Atmosfera s-a încălzit după vernisaj la o cafea aromată și un pahar de vin roșu de Bucium, prilej cu care Viorel Corodescu-COV și-a lansat noul său album în format DVD „Umor între haz și necaz!”. La lansare au fost prezenți scriitorul Mircea Radu Iacoban, criticul George Macarie, actorul Gelul Zaharia, plasticienele Maria Manucă și Maria Stratulat, jurnaliștii Dana Chiru (Adevărul), Claudia Iacob și Gabriela Câmpeanu (RTV Iași), Cornel Dorneanu (TVR Life Iași), colegi și prieteni ai autorului, între care galeristul Nicolas Papagheorghiu din Tesalonik, Diana Vrabie de la Universitatea din Bălți, Horia Bărbat de la Universitatea din Madrid, prof. dr. Mircea Rusu de la UMF Iași ș.a. Expoziția a convins publicul cu argumentele talentului, umorului autentic și al sincerității COV și ale celor 50 de prieteni caricaturiști. Merită să ne alăturăm acestei elite a umorului care nu și a pierdut speranța, singurul bun la care avem acces gratuit – deocamdată neimpozabil!… Iată că principiul lui Canfort, că «O zi în care nu ai râs este o zi pierdută din viață”, s-a confirmat din nou! Prof. dr. CONSTANTIN DRAM scriitor și critic

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI