Duminică, la ora 2, pe DJ 178F, în afara localității Frătăuții Vechi, sat Măneuți, Iulian C., de 19 ani, din comuna Frătăuții Noi, sat Costișa, posesor al permisului de conducere categoriile „BE, CE” din anul 2011, în timp ce își conducea autoturismul, nu a adaptat viteza la condițiile unui carosabil umed, acoperit cu pietriș, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă, având în vedere direcția de deplasare. În urma impactului, a rezultat rănirea gravă a lui Costică L., de 20 de ani, din comuna Frătăuții Noi, pasager, și rănirea ușoară a conducătorului auto, care a părăsit locul accidentului, acesta prezentându-se ulterior la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, la ora 5.45. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului” și „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii