„Trebuie să uităm cât mai repede înfrângerea cu Bacăul” a declarat secundul Leonard Bibirig

> Delicat cu obrazul șifonat al sucevenilor, Eliodor Voica, antrenorul băcăuanilor, a replicat că echipa sa a avut doar mai multă vigoare decât gazdele
 

„Trebuie să uităm cât mai repede înfrângerea cu Bacăul și să ne pregătim pentru următorul meci”, a declarat Leonard Bibirig, antrenorul secund al universitarilor suceveni, la conferința de presă de după partidă. Cea mai grea înfrângere suferită de handbaliștii Universității Bucovina Suceava în cele 8 etape parcurse de la începutul campionatului are, în opinia secundului, explicații logice ce se rezumă simplu: atât de lungă ne este plapuma în momentul de față. „Echipa Bacăului are în lot aproape tot efectivul de jucători, întărit în vară cu noi achiziții, în timp ce noi am jucat cu ce avem în prezent. Accidentările țin în continuare departe de teren jucătorii cu experiență, astfel că au intrat nu mai puțin de șase jucători foarte tineri, născuți în 1989 și chiar 1991”, a afirmat Bibirig. De partea cealaltă, Eliodor Voica, antrenorul Științei Municipal Dedeman Bacău, a fost cât se poate de delicat în asumarea de către echipa sa a victoriei la 9 puncte diferență împotriva handbaliștilor suceveni. „Noi am avut mai multă vigoare. Și foarte important, am avut un lot mai mare de jucători, am avut cu cine face schimbări, în timp ce Universitatea, din cauza numeroaselor accidentări, a fost limitată la acest capitol”, a spus antrenorul handbaliștilor băcăuani. Știința Municipal Dedeman Bacău ocupă poziția a doua în clasamentul Ligii Naționale de handbal masculin și „trage” cu spor pentru obținerea titlului de campioană a României, în timp ce Universitatea Suceava se păstrează, deocamdată, la mijlocul aceluiași clasament.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI