Lacul de acumulare de la Dragomirna nu va mai fi secat

Primăria Suceava revine asupra anunțului potrivit căruia lacul de acumulare de la Lipoveni – Dragomirna va fi golit de apă. Primarul Ion Lungu a spus ieri presei că intenția de golire a fost manifestată de Sistemul de Gospodărire a Apelor.
 

Pe de altă parte, șeful executivului local ține să îndepărteze unele suspiciuni legate de speculațiile referitoare la terenurile obiectivului din cauza căruia au fost inundate zeci de gospodării din cartierul Ițcani. „Cei de la SGA spuneau, la un moment dat, că vor să golească bazinul de la Dragomirna, însă eu, ca primar, nu sunt deocamdată de acord. Pe de altă parte, nu vrem să ne trezim cu alt gen de surprize, privind retrocedarea de terenuri sau alte speculații. Însă, Doamne ferește de o problemă tehnică neprevăzută care s-ar putea ivi acolo, să nu apară fisuri, iar bazinul să nu poată fi controlat!”, a spus șeful municipalității. Astfel, edilul-șef revine la prima propunere a executivului, aceea de concesionare către un potențial investitor care ar dori să transforme amenajarea hidrotehnică într-un loc de agrement. „Am spus că încercăm să gestionăm acel bazin printr-o concesiune, să facem o zonă de agrement, pentru că este o zonă aflată în apropierea Sucevei și mulți oameni merg și în prezent acolo”, a explicat Ion Lungu. Reamintim că, în ședința din august, prin HCL, municipalitatea a preluat prin transfer bunurile și imobilele concesionate până atunci societății de utilități comunale ACET. Demersul a fost motivat prin aceea că, după investițiile din cadrul Programului ISPA, respectivul obiectiv a fost, practic, abandonat. Întrucât în ultimii ani consumul de apă industrială a scăzut dramatic, nici măcar Termica nu mai folosește apă din sursa cu pricina, preferând-o pe cea de la stația de la Mihoveni. Tot în august, șeful administrației municipale spunea că lacul și stația de tratare a apei Dragomirna vor fi trecute în conservare, între timp urmând a fi găsită o firmă care ar putea investi într-o amenajare pentru agrement sau în una destinată pescuitului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: