Deunăzi aflarăm că ne-am înmulțit. Că am fost 7 miliarde de suflete (trebuie că acum deja suntem, cu toții, mai mulți). Pe urmă, când să se tragă linia recensământului românesc (s-a încheiat românește; a intrat în prelungiri), aflarăm, semioficial, că ne-am împuținat. Dar așteptăm cu sufletul la gură rezultatele oficiale, șlefuite, rotunjite. Până atunci, rămânem cu impresia nașpa că, așa cum ziseră la început niște guri rele, recensământul carpato-danubiano-pontic s-ar fi efectuat mai ales pentru ca unii să aibă parte de CNP-urile noastre. Cum, nu-i așa?! Dar ai auzit matale pe cineva să-și caute recenzorul (sau să-i lase în ușă bilet cu țifra transcrisă pe îndelete) de teamă că va fi amendat că n-a declarat că are termopane, că e (rr)om cu 2R, că-i liber cugetător, că are slujbă sau ba ori că nu-i curge apa la bideu?!
L.D. CLEMENT
Nu, în bostănărie s-a băgat frica doar cu cenepeul și, pare-se, acesta a constituit și argumentul suplimentar în baza căruia s-au mai deschis ușile cele care păreau a nu vrea să se lase deschise. Am fost 7 miliarde și, cu surle, trâmbițe etc., s-a anunțat mai întâi că omulețul contând cu acest număr e filipinez (de gen feminin); apoi, același număr a fost atribuit unei micuțe indience; pe urmă l-au cerut doi ruși cu mucii la năsuc. Și cine să mai știe de-acum care e „7 Miliarde” cel autentic? Însă dacă i se cerea mnealui cenepeul încă înaintea primului scâncet, cu totul alta era astăzi povestea… Cât despre recenzații români, se prea poate ca o vreme de-acum să nu mai fie întrebați de nimic. Și chiar de-ar vrea ei să zică…
Comentarii