Joia trecută, liderii europeni conveniseră să ajute Atena cu un nou pachet financiar de 130 de miliarde de euro și cu o diminuare cu 50% a datoriei, cu condiția unui program de austeritate, decizii care urcaseră euro la aproape 1,43 dolari. Luni, premierul elen George Papandreou a anunțat că va supune unui referendum deciziile luate la nivel european, ceea ce a provocat consternare, în special din partea Germaniei, care crede că elenii încearcă să scape de înțelegerea încheiată. Pe acest fond, aversiunea față de risc s-a amplificat, speculatorii marcându-și cu mai mult spor profiturile, atât pe euro, cât și pe monedele emergente. Euro cobora până la 1,3615 dolari, moneda poloneză se deprecia față de cea europeană până la 4,479 zloți, iar cea maghiară atingea un minim de 309 forinți, la aceasta contribuind și zvonurile referitoare la retrogradare a ratingului suveran al Ungariei. La noi, cursul euro urca de la 4,343 la 4,3435 lei, pe o piață unde deschiderea s-a făcut direct pe depreciere, la 4,34, maximul ședinței fiind de aproape 4,35, la jumătatea ei tranzacțiile realizându-se la 4,3520 – 4,3570 lei. Dolarul american a crescut spectaculos, de la 3,0889 la 3,1712 lei, aprecierea francului fiind mai mică, de la 3,5448 la 3,5645 lei. În piața la termen de la Sibiu, raportul euro/leu urca pe decembrie până la 4,3648 lei, pe martie la 4,3760 lei, iar pe iunie la 4,3749 lei. Aprecierea dolarului a menținut pe scădere prețul unciei de aur de la Londra, la fixingul de ieri dimineață la 1.702 față de 1.722 dolari la cel de luni seară. Pe sibex.ro, raportul euro/dolar cobora pe decembrie până la 1,3616, iar pe martie la 1,3671 dolari, în timp ce uncia de aur se tranzacționa pe decembrie la 1.690 – 1.712,7, iar pe februarie, la 1.697 dolari. (RADU GEORGESCU, Domus M&D)
Joaca grecilor de a „mulțumim că ne-ați redus datoria, dar nu vrem să ne tăiați salariile ca să putem plăti restul împrumuturilor” a cutremurat piețele financiare, provocând deprecierea euro, dar și pe cea a monedelor din regiune.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii