Blocul Operator al Spitalului e deja modernizat pe jumătate

Patru săli de operație din cele 8 care formează Blocul Operator al Spitalului Județean Suceava au fost inaugurate ieri, fiind acum complet modernizate și dotate la standarde pe care puține dintre spitalele publice din România le îndeplinesc. Prezent ieri la inaugurare, președintele Consiliului Județean (CJ), Gheorghe Flutur, a remarcat că aparatura și instrumentarul din noile săli de operații sunt „la cel mai înalt standard de dotare”, resursele financiare alocate pentru modernizare fiind de 72 miliarde lei vechi. „Din câte țin minte, CJ vine aici cu peste 20 miliarde de lei, pentru a crea condiții celor care se operează la Suceava. Urmează celelalte patru săli de operație care urmează să fie modernizate în următoarea lună. Important este că avem aici și două turbine de aer sterilizat special, care furnizează acest aer purificat deja blocului operator, ceea ce n-a fost până acum și tot ce înseamnă instrumentarul modern, angiograf și alte aparate de ultimă generație, pentru ca standardul operațiilor la Suceava să fie de înalt nivel. Ce ne dorim aici, e să certificăm aceste săli de operație, acest bloc operator de un certificator internațional. Această certificare ar da posibilitatea ca medici din alte țări să poată veni să opereze la Suceava, pentru că acum sunt condiții de ultimă generație”, a declarat președintele Flutur.
 

El a adăugat că „e păcat că aflăm aici că din 1967 nu s-a modernizat vreo sală de operație”, considerând că „suntem cu toții vinovați” și că „mai importantă decât un teren de sport este o sală de operații”. Președintele Flutur nu a omis să mulțumească echipei de la Spitalul Județean Suceava pentru că „sunt harnici” și „au știut ce să facă cu banii”, precizând că „e drept că și noi ne-am aplecat, poate mai mult ca oricând, cu resursa financiară pe sănătate”. „În continuare ne vom concentra pe dotarea acestui spital” Președintele CJ și-a reiterat dorința ca Spitalul Județean Suceava să devină „un spital interjudețean renumit”: „Adică să vină aici și oameni din alte zone ale țării să se opereze, să se trateze, pentru că sunt toate condițiile create. Cred că e mai important să te tratezi aici în condiții corespunzătoare, decât să mergi câteva ore la Iași, București sau Târgu Mureș. De aceea, în continuare, ne vom concentra pe dotarea acestui spital. Avem medici foarte buni, care, după părerea mea meritau mai demult să aibă aceste dotări și în continuare așteptăm să se ridice calitatea actului medical, să fie corespunzătoare, așa cum a fost și până acum, și să avem cât mai mulți oameni care aici se tratează și se simt bine”. După ce reprezentanții CJ, însoțiți de cei ai conducerii spitalului și ai secțiilor Chirurgie și Bloc Operator, au vizitat cele patru săli în care, de azi, vor începe și intervențiile chirurgicale, ei s-au oprit în holul de intrare, și acesta reamenajat și dotat cu o recepție și cu fotolii moderne, unde pot să aștepte vizitatorii bolnavilor internați, apoi în mica grădină interioară, înainte plină de bălării, acum un spațiu de relaxare pentru pacienți și vizitatorii lor. „Vreau să vă spun că modernizarea acestor holuri de primire a fost făcută tot la solicitarea noastră, pentru că dorim să arate ca un spital modern și vizitatorii care vin aici să se simtă bine, să iasă în această grădină care arată ca un spațiu drăguț, decent și de bun-simț”, a mai spus Gheorghe Flutur. Șeful secției Chirurgie generală, dr. Sorin Hâncu, a relevat faptul că secția are un alt standard acum, ceea ce „ne va permite să abordăm intervenții chirurgicale de o paletă mai largă și bănuiesc că o să fie și mai laborioase, cu gravitate mai mare”. „Ceea ce este mai important este că acest standard asigură o siguranță deosebită pacientului. Standardul ISO la care spitalul Suceava tinde, fiind în curs de evaluare, va alinia acest spital spitalelor din comunitatea europeană. Suntem foarte bucuroși că putem să lucrăm în astfel de condiții și rezultatele care se vor obține bănuim că vor fi mai mult decât putem noi să vă spunem dvs. Avem pacienți și din alte județe, din Botoșani foarte mulți”, a declarat dr. Hâncu. Zece milioane de euro pentru modernizări la Spitalul Județean În ultimii 3 ani, cu bani de la Guvern, CJ și Primărie – circa 10 milioane de euro – au fost modernizate 20 de secții ale celui mai mare spital din județ, care tinde astfel să fie clasificat în categoria a II-a, față de a III-a cum este în prezent. Au fost reabilitate și modernizate cele 4 secții care formează Spitalul vechi, apoi multe din secțiile spitalului nou, printre care UPU, ATI, Neurologie, Urologie, Chirurgie plastică, Neurochirurgie și Chirurgie vasculară, Ortopedie, Ambulatoriu integrat de specialitate, Ambulatoriu de Diabet, Departamentul de imagistică și altele. „De la sfârșitul anului trecut s-a intervenit la scheletul spitalicesc al întregului edificiu, prin faptul că cele mai importante secții au suportat procesul de reabilitare și modernizare și am aici în vedere Blocul Operator, UPU, Am-bulatoriul Integrat și ATI. Sunt secțiile care creează imaginea spitalului, de aici decurg cele mai mari venituri și prestigiul profesional al corpului medical și tot de aici gradul de recuperare și satisfacție al pacientului este cel mai mare”, a precizat managerul spitalului, Vasile Râmbu. De la lămpi cu globuri, la lămpi LED cu module pentru captarea imaginii Blocul operator al spitalului a fost dat în folosință la sfârșitul anilor ’60, pe atunci având 4 săli de operație care erau deservite de 6 medici chirurgi și personalul mediu aferent. În fostul Bloc Operator, pardoselile și pereții sălilor de operații și spațiilor aferente au fost construite cu gresie și faianță, mediul ambiental necesar în sălile de operații era asigurat cu ajutorul aparatelor de aer condiționat, iluminatul se făcea cu lămpi cu globuri, calitatea luminii fiind improprie activității parachirurgicale dintr-o sală de operații, și nu se făcea tratarea și purificarea aerului evacuat din sălile de operație. „Cu toate că s-a încercat mereu să se țină pasul cu evoluția tehnicii medicale și cu cerințele moderne privind infrastructura, treptat, Blocul Operator al Spitalului a răspuns tot mai greu nevoilor populației în ce privește actul chirurgical. Dacă referitor la aparatură putem spune că de-a lungul anilor s-a mai achiziționat tehnică modernă, în ce privește infrastructura, aceasta a rămas la un nivel care nu mai era în conformitate cu cerințele unei asistențe medicale europene”, a precizat conducerea spitalului. Noul Bloc Operator al Spitalului este prevăzut cu 8 săli de operație, fiecare a-vând peste 35 mp. Are în componență și spații adiacente necesare, spălător pentru medici și pentru instrumentar, camere pre-operator și post-operator, hol de acces. Pentru a se îmbunătăți colaborarea între Blocul Operator și ATI, s-a creat o structură tip „inel”, care cuprinde și Serviciul de Sterilizare, pentru a scurta timpii de intervenție de urgență și a ameliora condițiile de transport al bolnavilor. O atenție deosebită s-a acordat condițiilor de purificare a aerului, în sălile de operații și în camerele alăturate, pentru a preveni infecțiile intraspitalicești și a respecta normele europene, în acest scop fiind instalat un sistem complex de tratare a aerului. În exteriorul clădirii s-au instalat 2 centrale de tratare a aerului în construcție igienică, fiind folosite una pentru sălile de operații, cealaltă pentru camerele adiacente din blocul operator, aerul introdus în sălile de operație fiind evacuat total. Totodată, sala de operație are deasupra câmpului operator un tavan suflant cu flux laminar steril, asigurându-se 15 schimburi pe oră ale aerului introdus în sălile de operație. Căile de acces în sălile de operații sunt prevăzute cu uși glisante, care vor asigura etanșarea spațiului chirurgical și menținerea unei presiuni pozitive. Fiecare sală de operație, indiferent de specialitate, este dotată cu masă de operație, echipament de aspirație mobilă, platformă electrochirurgicală cu trei module integrate, aparat de anestezie cu monitor și ventilator incorporate, defibrilator, instrumentar chirurgical, mobilier medical, instalație de apă sterilă pentru spălatul medicilor și altele. Acolo există acum lămpi de tehnologie LED, prevăzute cu module de captare imagine, ceea ce va ușura activitatea științifică și didactică, sistem de radiologie cu modul angiografic care permite realizarea unor intervenții chirurgicale care nu se puteau face înainte. Blocul Operator este deservit în total de 67 de angajați, din care 37 de medici de diverse specialități. Celelalte lucrări de modernizare la Secția Chirurgie și celelalte 4 săli ale Blocului Operator vor fi terminate până la 1 decembrie, respectiv 10 decembrie, a promis managerul Râmbu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI