Scriitorul Vasile Andru a revenit la CN „Mihai Eminescu”

> Gândirea pozitivă te ajută să ai o viață mai liniștită și mai lungă…
 

…Cu siguranță, aceasta a fost cea mai importantă informație pe care au asimilat-o cei prezenți joi, 27 octombrie a.c., în aula Colegiului Național „Mihai Eminescu”, unde, nu pentru prima oară, scriitorul Vasile Andru a participat la o discuție cu elevii și profesorii. Bineînțeles, a fost recunoscut și reprimit cu interes, și a reușit să ne țină atenția focusată asupra subiectului pentru mai bine de o oră. Printre altele, invitatul a ținut să ne explice diferențele dintre optimism și pesimism; de exemplu, trebuie să privim greutățile vieții nu ca pe niște griji sau poveri, căci ele reprezintă păcate, ci ca pe „crucea” care ne va duce la mântuire. El susține că este necesar să acceptăm viața așa cum este și să considerăm orice mic obstacol o oportunitate de realizare, pentru că dacă ne lăsăm copleșiți și suferim din cauza acestora, ne împuținăm sufletește. De asemenea, ne-a prezentat și cel mai recent roman al său, „Păsările cerului”, pe care spune că nu l-a scris neapărat pentru a propune un model, ci mai degrabă pentru a insufla o terapie: să privim la păsări, nu să trăim ca ele, deoarece „ele nu seamănă, nu strâng, nu înghesuie în hambare și totuși Dumnezeu are grijă de ele”. Totuși, timpul s-a scurs și mai repede ca de obicei, iar o altă întâlnire l-a împiedicat să ne mai împărtășească din credințele sale. Ca argument major al sfaturilor date, Vasile Andru a ținut să precizeze că oamenii care reușesc să scape de stresul grijilor trăiesc cu 24 de ani mai mult, așa că rămâne la latitudinea noastră dacă ne dorim o viață mai scurtă și intensă sau una lungă și liniștită. MARIA-AURORA CLEMENT

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: