„Breviar pentru păstrarea clipelor”

Interviurile „Bucovinei literare”, 1990-2010

…”De ce interviuri? Pentru că interviul a reprezentat o rubrică statornică încă de la reînființarea revistei în 1990. Acest gen publicistic are mare priză la cititori”, explică, în „Cuvânt înainte”, redactorul-șef al revistei „Bucovina literară”, Constantin Arcu.
 

„Sigur că am fost nevoiți să operăm o selecție și principalul criteriu l-a reprezentat caracterul literar al revistei, oprindu-ne îndeosebi la interviuri acordate de personalități din domeniul literaturii, deși au fost și excepții notabile (Ion Irimescu, Elena Greculesei, Erich Beck, Marin Gherasim ș.a.). Ori de câte ori o personalitate a acordat mai multe interviuri de-a lungul anilor, din motive lesne de înțeles ne-am oprit la dialogul care ni s-a părut mai interesant. Sunt cazuri când aceeași personalitate apare în dublă postură, uneori ca investigator, iar alteori – intervievat (Mircea A. Diaconu, Lucian Vasiliu ș.a.)”, mai precizează Constantin Arcu în același text. „Putem spune că volumul, privit în ansamblu, este o «mărturie» a generației noastre de scriitori bucovineni despre orizontul spiritual al lumii (post)literare românești «de azi» și «de mâine», captat în acest «breviar pentru păstrarea clipelor»”, scrie în „Cuvânt asupra editării” Sabina Fînaru, redactor al „Bucovinei literare”. Lansată oficial în urmă cu puțină vreme, cu prilejul aniversării a 70 de ani de la apariția, la Cernăuți, a „Bucovinei literare”, antologia cu titlul de mai sus (Editura Universității, Suceava, 2011), de aproape 400 de pagini, a fost realizată de Constantin Arcu și Sabina Fînaru, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava și sub egida Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”. Volumul cuprinde, în ordine cronologică, interviuri furnizate, începând din 1990, de Nicolae Dabija, Eugen Coșeriu, Grigore Bostan, Alex. Ștefănescu, Adrian Dinu Rachieru, Gheorghe Tomozei, Cezar Ivănescu, Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu, Simona Grazia Dima, Dan Mănucă, Ion Simuț, George Vulturescu, Vasile Baghiu, Marin Sorescu, Mihai Cimpoi, Micaela Ghițescu, Pavel Țugui, Dimitrie Vatamaniuc, Constantin Ciopraga, Gheorghe Crăciun, Alexandru Husar, Grigore Ilisei, Liviu Leonte, Mircea Horia Simionescu, Alexandru Cistelecan, Marin Gherasim, Florin Iaru, Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Petru Ursa-che, Elena Greculesi, Ion Irimescu, Cornel Moraru, Marius Tupan, Gheorghe Grigurcu, Ioan Alexandru, Erich Beck, Mircea A. Diaconu, Matei Vișniec, Vasile Andru, Dumitru Crudu, Cornelia Maria Savu, Theodor Codreanu, Dan C. Mihăilescu, Ioan Holban, Mircea Muthu, Adrian Popescu, Cornel Ungureanu, Lucian Vasiliu, Liviu Antonesei, Ilie Tudor Zegrea, Leo Butnaru, Petru Cimpoeșu, Horia Gârbea, Irina Petraș, Ion Pop, Mircea Popa, Nicolae Turtureanu, Constantin Cubleșan, Dan Lungu, Dorin Tudoran. Au semnat interviurile Ion Beldeanu, Mircea Motrici, Constantin Ștefuriuc, Ion Cozmei, Victor T. Rusu, Mircea A. Diaconu, Nichita Da-nilov, Lucian Vasiliu, Ion-Horia Bîrleanu și Liviu Dragoș, Doina Cernica, Onu Cazan, Vasile Schipor, Daniel Pișcu, Mihai Vakulovski, Gheorghe Lupu, Constantin Arcu, Radu Cazan, Emil Satco, Mălina Anițoaei, Dumitru Brădățan, Alexandru Ovidiu Vintilă, Marcel Mureșeanu, L.D. Clement, Mihai Vicol, Andra Rotaru.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: