În Shopping City Suceava

Fotograful Sorin Onișor expune „Paradisul pierdut. Universul copilăriei la sat “

Imagini care developează povești ale copilăriei magice de la sat sunt vernisate de fotograful Sorin Onișor, marți, 25 octombrie 2011, la ora 17, la Shopping City Suceava.
 

Dedicată soției și fiicei sale, dar și pasionaților de fotografie și iubitorilor de inedit, expoziția lui Sorin Onișor surprinde paradisul vieții de la țară, care în contemporaneitate își trăiește declinul. Prichindeii satelor din spațiul mioritic copilăresc în imagini cu o naturalețe și o liniște străine lumii de la oraș. Fericiți în decorul lor rustic, prinși în jocurile care le ascut simțurile, copiii satelor sunt încă o comuniune de oameni liberi. Fotografiile lui Sorin Onișor surprind real viața satului românesc, transmit emoții, dar și calitățile micilor personaje cum ar fi prietenia, buna vecinătate și comuniunea. “Satul românesc își trăiește ultimele momente pentru posteritate și pentru copiii și nepoții noștri care, peste 10 – 15 ani, nu vor mai putea vedea aceste frumuseți decât în imagini, printre care și fotografiile mele”, a afirmat Sorin Onișor. Fotograf liber profesionist, doctorand al Universității de Vest Timișoara cu lucrarea “Fierarii din Banat și Transilvania”, semnatar a zeci de expoziții personale și colective, Sorin Onișor a colaborat la ilustrarea a numeroase articole, reportaje, cărți și albume de fotografie etnografică, colaborator al Televiziunii Române în proiectul “Oamenii Deltei”, membru în numeroase jurii de profil și organizator de workshopuri fotografice pe tema satului românesc, artistul a fost multiplu laureat în saloanele, festivalurile și concursurile naționale de fotografie. Pentru a arăta cât mai multor români și turiști deopotrivă splendorile și fascinantele personaje ale satelor, cele 35 de imagini compun de câteva luni o expoziție itinerantă prin marile orașe ale țării. Reunite sub genericul ”Paradisul pierdut. Universul copilăriei de la sat în România mileniului III”, aceste mărturii fotografice vor sta pe simeze în Shopping City Suceava până pe 8 noiembrie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI