Aeroportului i s-a avizat cererea de modernizare

Consiliul Județean Suceava a decis, joi, ca dreptul de administrare a bunurilor din domeniul public al județului Suceava care au fost predate în administrare Regiei Autonome „Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava” să se exercite pe durata existenței Aeroportului „Ștefan cel Mare Suceava”. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a declarat, în cadrul ședinței Consiliului Județean Suceava, că Autoritatea de Management a POS Transporturi a avizat cererea Aeroportului Suceava de modernizare, cu un punctaj de 67,75 de puncte, iar investiția va fi de 167 de milioane de lei (39 de milioane de euro), din care 94,59 la sută vor fi asigurați de la Uniunea Europeană și Guvern, iar restul de 5,4 la sută din fondurile CJ Suceava. „Așteptăm semnarea oficială a contractului, ca să putem da drumul la achizițiile publice”, a spus Flutur, care a menționat că e primul proiect de acest gen din țară.
 

Ulterior, într-o conferință de presă, președintele CJ Suceava a arătat că modernizarea aeroportului este un prim pas pentru atragerea de investiții importante în județ și a subliniat că acest aeroport se adresează nu numai celor din județele Neamț, Suceava sau Botoșani, ci și celor din zona Cernăuți din Ucraina și din zona Bălți din Republica Moldova. Flutur a spus că, prin modernizarea acestui aeroport, Suceava poate să devină un mare exportator de produse alimentare spre țări UE sau non-UE. Potrivit indicatorilor tehnico-economici, la Aeroportul Suceava urmează să fie făcute lucrări la balizaj, la sistemul de navigație, la pistă și pentru construirea unui nou turn. Soluția de modernizare prevede executarea unei piste cu structură flexibilă având lungimea de 2.460 metri și lățimea de 45 de metri. Sistemul de balizaj va fi din gama de dispozitive corespunzătoare categoriei a doua de operare pe direcția 16, iar instalațiile de navigare de tip ILS vor permite dirijarea aeronavelor și în condiții de ceață.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI