Concurs la Vatra Dornei

Alergare pe șosea

Turiști, locuitori ai bazinului Dornelor și cetățeni ai orașului au avut parte, în ziua de sâmbătă, de mai multe concursuri sportive, demonstrații de Trial Bike și Via Ferrata.
 

Primăria municipiului Vatra Dornei și CSM “Dorna” Vatra Dornei, în parteneriat cu Direcția pentru Sport Suceava au organizat a VI-a ediție a Cupei Dornelor la alergare pe șosea, concurs interjudețean înscris în calendarul Federației Române de Atletism, la care au fost prezenți peste 400 de sportivi de la de la 23 de cluburi din țară, din 8 județe (Cluj, Bistrița-Năsăud, Bacău, Neamț, Botoșani, Maramureș, Iași și Suceava). Startul s-a dat la ora 12.00 din fața Cazinoului din Vatra Dornei, concursul desfășurându-se pe străzile Republicii, Negrești și în parcul municipiului. Așa cum am aflat de la organizatorul întrecerii, Cristian Prâsneac, Cursa I, de 800 m, a fost destinată celor mai maici concurenți înscriși la categoriile copile III și copii III. Cursa II, de 1500 m, a fost destinată fetelor înscrise la categoriile copile I și copile II, în timp ce Cursa III, tot de 1500 m, a fost destinată băieților înscriși la categoriile copii I și copii II. Cea mai spectaculoasă a fost Cursa IV, pe o distanță de 3000 m, destinată junioarelor și juniorilor III, II și I. La finalul competiției, primarul municipiului Vatra Dornei, Ioan Moraru, a acordat Trofeul Cupa Dornelor, premii în bani, diplome și medalii pentru fiecare ocupant al locurilor I, II și III, precum și diplome și cadouri pentru locurile 4 – 6. REZULTATE copii 3 loc 1 Coțofona Mihai – LPS Tg. Neamț loc 2 Crâșmaru Vlad Andrei – CSM Suceava loc 3 Brusan Răzvan – LPS Botoșani   copile 3 loc 1 Stratan Florina – CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni loc 2 Ducan Alexandra – LPS Botoșani loc 3 Șerban Nicoleta – Ceahlăul Piatra Neamț   copii 2 loc 1 Mihăescu Claudiu – CSM Dorna Vatra Dornei loc 2 Prisecaru Andrei – CSM Dorna Vatra Dornei loc 3 Bohon Andrei – CSM Suceava   copile 2 loc 1 Iancu Cătălina – Ceahlăul Piatra Neamț loc 2 Mezdrea Andreea – CSM Dorna Vatra Dornei loc 3 Angelescu Diana – CSM Suceava   copii 1 loc 1 Morariu Liviu – LPS Botoșani loc 2 Mărănducă Albert – CSȘ Gura Humorului loc 3 Amarandei Alexandru – LPS Botoșani   copile 1 loc 1 Caziuc Simona – LPS Suceava loc 2 Brumă Ioana – CSS Bacău loc 3 Arteni Diana – CȘS „Nicu Gane” Fălticeni   juniori 3 loc 1 Gafița Andrei – CSM Suceava loc 2 Benta Augustin – CSȘ „Nicu Gane” Fălticeni loc 3 Blaga Cosmin – Ceahlăul Piatra Neamț   junioare 3 loc 1 Sipos Vanda – Ceahlăul Piatra Neamț loc 2 Clipa Livia – Ceahlăul Piatra Neamț loc 3 Bucătariu Andreea – LPS Suceava   juniori 2 loc 1 Hascioschi Marius – CSȘ Gura Humorului loc 2 Leanca Andrei – CSM Dorna Vatra Dornei loc 3 Chețan Cătălin – Cimentul Turda   junioare 2 loc 1 Chelariu Iulia – Știința Bacău loc 2 Vieru Olivia – LPS Botoșani loc 3 Iancu Ștefana – CSS Baia Sprie   juniori 1 loc 1 Mandiuc Iustin – Știința Bacău loc 2 Hârștioagă Marius – CSS Bacău loc 3 Cloșca Vlad – Ceahlăul Piatra Neamț

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI