Sprijin la plata primelor de asigurare pentru culturile înființate în primăvară

Directorul Centrului Județean al Agenției pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava, Angela Coroleucă, îi informează pe fermierii suceveni că solicitarea ajutorului de stat în agricultură pentru plata primelor de asigurare din sectorul vegetal se poate face până la data de 31 octombrie, inclusiv.
 

„Ajutorul de stat se referă la polițele de asigurare încheiate cu societățile de asigurare-reasigurare plătite pentru culturile înființate în primăvara anului 2011 – plantații de pomi, arbuști fructiferi, de hamei și de vii”, reliefează Coroleucă. Ajutorul de stat se acordă prin rambursarea unei cote procentuale din costul primelor de asigurare plătite de către producătorii agricoli. Este vorba despre 70% pentru polițele care prevăd acoperirea pierderilor pricinuite de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale și de 50% în cazul polițelor care au ca obiect despăgubiri pentru stricăciunile făcute de fenomenele meteorologice, precum și pentru cele cauzate de boli ale animalelor ori plantelor sau de infestări parazitare. Cererile vor fi însoțite de centralizatoarele polițelor de asigurare; dovadă a contului activ la trezorerie; declarația privind tipul de întreprindere; certificatul de înregistrare; polițele de asigurare și documentele de plată a primelor; dovadă care atestă că obiectul de activitate este exploatarea terenurilor agricole. Va fi anexată și copia cererii unice de plată pe suprafață pentru anul respectiv, înregistrată la APIA, din care rezultă structura culturilor agricole. Beneficiarii ajutorului de stat sunt întreprinderile mici și mijlocii care desfășoară activitate în domeniul producției primare agricole.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI