Din cauza datoriilor mari

Sucevenii de la peste 20 de asociații de proprietari nu vor primi căldură !

➢ Pentru început, va fi furnizată căldură doar pe timpul nopții, între orele 22 și 6, în contextul în care temperaturile nocturne scad sub 10 grade Celsius
Abonații SC Termica arondați la peste 20 de asociații de proprietari sucevene ar putea să nu beneficieze de încălzire la venirea frigului. Este vorba despre asociațiile care au datorii mari la plata serviciilor producătorului, furnizorului și distribuitorului de energie termică, directorul general Silviu Gemănari precizând că acestea au fost preavizate la plată. „Există probleme, în sensul neplății la asociațiile care au fost deja preavizate pentru datoriile mari la apă caldă, iar altele au primit preaviz în perioada aceasta. În funcție de modul în care se vor prezenta să-și achite datoriile, vom ști dacă acestora li se va furniza sau nu căldură”, a spus Gemănari.
 

Caldura mare

Asociațiile vizate sunt 75, 55 MES, J 15, „Mihai Viteazul”, 35 „Eroilor”, 79, 41, 58, 52, Cămin Famos, 3, 39, 33, 57, 49, 62, 47, 43, 61, 68, 55, Stimas, H 11 și 38. Reluarea livrării agentului termic pentru încălzire este anunțată pentru 15 octombrie, dată la care SC Termica va trebui să înceapă furnizarea de energie electrică în sistemul energetic național. „Pentru început va fi căldură doar pe timpul nopții, între orele 22 și 6, mai ales că temperaturile nocturne au scăzut sub 10 grade Celsius”, subliniază directorul general Silviu Gemănari. Pe 3 octombrie au demarat probele tehnologice în instalațiile de la CET, precum și cele de presiune de pe circuitele secundare. Anul trecut, ca urmare a frigului timpuriu, programul de încălzire a locuințelor branșate la sistemul centralizat de termoficare a început pe 4 octombrie. Conform legii, asigurarea căldurii în apartamente este obligatorie după ce, timp de 3 zile consecutiv, la ora 6 dimineața, sunt înregistrate temperaturi atmosferice exterioare mai mici de 10 grade Celsius. În municipiul Suceava funcționează 105 asociații de proprietari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI