Binecunoscut este episodul prezentat de Sf. Evanghelist Ioan, în care „Păstorul cel Bun” este preocupat de grija pentru oile Sale. Era necesar acest episod! Prin el Mântuitorul încredințează din nou Sfântului Apostol Petru grija pentru „oile Sale” și ierta „lepădarea” făcută sub jurământ în curtea arhiereului iudeu Caiafa prin care asigura asistența zicând: „Nu cunosc pe omul acesta!” (Mat. XXVI, 74). Cum lepădarea s-a repetat de trei ori, așa și revenirea tot de trei ori s-a petrecut, dar dacă după lepădare „Petru… și-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoșul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Și ieșind afară, a plâns cu amar” (Mat. XXVI, 75), de această dată o liniște lăuntrică deplină pune stăpânire pe el și răspunde întrebării Mântuitorului: „Da, Doamne, Tu știi toate. Tu știi că Te iubesc!” (Ioan XXI, 17).
Preotul, duhovnicul trăiește plenar cele două episoade prin care Sf. Petru a trecut: Mai întâi umanul, trupul cu înclinația spre păcat îi cauzează căderi – unele mai mari sau mai mici –, apoi duhul „care este osârduitor” și jertfelnic îl pune în slujirea lui Hristos și a oamenilor deopotrivă, astfel că este învrednicit să împlinească porunca dată când a primit slujirea preoțească „prin punerea mâinilor mai-marilor preoților”, (I Tim. IV, 14) răspunzând: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc!”
La acestea m-am gândit atunci când un învățăcel de-al meu de prin anii ’90 a apelat la un sfat, adresând rugămintea de a-l ajuta ca să găsească drumul pentru a se putea realiza în viață. Acest învățăcel trecuse prin studii teologice, profesase la catedra de „Religie” câțiva ani și nemulțumit a renunțat, a îmbrăcat haina fraților de mănăstire pentru scurtă vreme și iar a renunțat, pentru ca să „se dedice” în totalitate „studierii fenomenului” telenovelelor, care nu-i cereau efort de niciun fel și care l-au „înrădăcinat” într-o „sfântă de lene” din care nici părinții – oameni cu suflet prea bun – n-au mai putut să-l scoată.
Venind „o zi cu bun prilej”, când, de Ziua Sf. Învieri, am primit o felicitare în numele lui și al părinților, în care se arăta că sunt bine și altele, după care mi-a cerut sfat, precum am zis mai înainte și… i l-am dat sub forma unei scrisori, pe care o redau mai jos, cu gândul că și alți tineri, aflați în situații similare – și sunt din nefericire destui –, se vor putea folosi pentru a fi de folos lor și, familiilor, dar și societății în care trăiesc:
„Dragul meu ucenic! Un grec dintre cei de demult i-a spus lui Socrate: Sunt sărac și nu am cu ce să-ți cumpăr un cadou de ziua ta, dar mă dau pe mine ție! Atunci înțeleptul a mărturisit că a fost cel mai scump cadou din viața lui. Cândva și tu ai făcut așa, dar după o vreme ți-ai luat darul înapoi!
Socotind domnia ta că eu ți-aș putea da un sfat privind creionarea unui viitor de care să nu te rușinezi atunci când se vor scrie faptele fiecăruia în cartea vieții, și eu, în nemernicia me’, de care nu mă pot desprinde ferit-a sfântul, m-am dus cu mintea la ceea ce până acum ai reușit să faci, mă conformez degrabă și-ți amintesc cuvintele lui Solomon: Du-te leneșule la furnică, …și vei învăța să chivernisești bine timpul… că zilele rele sunt!
Stimabile, să știi că nu numai mintea îl face pe om, pentru că mintea poruncește celorlalte mădulare să lucre cele de trebuință, altminteri cădem în greșeala greierului de a cânta toată vara fără a strânge roade pentru zilele negre ale bătrâneții. Nu ascund faptul că m-am bucurat să aflu că toți ai casei sunt bine, dar cea mai mare bucurie am încercat-o când te-ai decis să ceri un sfat pentru viitorul tău, și mi-am zis că în sfârșit te-ai hotărât să faci ceva cu viața ta, care a adunat până acum ceva ani de care nu te prea poți mândri cu înfăptuiri de vreun fel ca să-ți facă cinste, …dar dacă socotești că telenovelele se pot constitui într-un reper biografic, poate să fie ceva, însă nu cred în răsplata Celui de Sus pentru asta.
Căutările tale, care au trecut pe la catedră și pe la mănăstire, nu au dat rod pentru că n-ai fost hotărât să sfințești locul în care ai ajuns să lucrezi. Tu trebuie să știi că locul de muncă, oricare ar fi el, aduce satisfacții numai dacă purcezi la lucru cu toată ființa și nu numai în funcție de cât se câștigă, pentru că altfel renunți ușor și unele după altele vor trece fără ca în curriculum vitae să lase urme vrednice de pomenire. Ba chiar, ți-aș sugera să faci o comparație între un loc de muncă, fie chiar catedra la care ai renunțat fără război pentru că se câștiga puțin și statul în fața televizorului pentru a urmări telenovele, care nu aduce niciun fel de câștig, apoi evaluând să vezi de unde poți aduna cele necesare pentru traiul zilnic. Ei, dacă reușești să finalizezi comparația, vei vedea că pensia de bătrânețe, din care te susțin părinții chiar și acum, când ai trecut de 35 de ani, este soluția leneșului, ca să nu te supăr cu un alt cuvânt mai greu și care să te înverșuneze împotriva sfătuitorului.
Mie îmi este ușor să accept și supărări de acest fel, dar pentru viitorul tău va trebui ca să ți le asumi și să pui în practică porunca lui Dumnezeu, cea despre care și Adam a aflat că este grea numai după ce ușa raiului s-a închis în urma lui. Este vremea ca să vezi și tu cum se închide în urma ta ușa raiului părintesc și să începi o muncă serioasă care să aducă după sine binecuvântarea lui Dumnezeu. Precum este adevărat că în preajma grădinii celei din Eden a pus heruvimi și sabie de flacără vâlvâietoare, ca să păzească drumul către pomul vieții (Gen. III, 24), tot așa este de adevărat că părinții ar trebui să închidă robinetul către pensia lor – și așa mică –, pentru a nu te mai putea apropia de această sursă a lenei și a te determina la muncă cinstită.
Altfel de sfaturi nu pot să-ți dau dacă vrei ca să se aleagă ceva din viața ta, precum ai spus cerând sfatul, iar sfaturile mele sunt strict legate de munca jertfelnică!
Ești licențiat în teologie și ai o vârstă la care cei mai mulți s-au realizat deja, începe și tu de la strana bisericii, de la catedra școlii, urcă treaptă cu treaptă ca să ajungi în vârf, pentru că nimeni nu te așteaptă ca să te pună în nu știu care post, de parcă pe tine te-ar aștepta de-o veșnicie. Este adevărat că în ranița soldatului stă bastonul de mareșal, dar ca să ajungi să-l porți pentru a conduce, mai întâi trebuie să-l simți pe spinare, ca să înveți cum să-l aplici altora.
Toate au un rost, lucrurile, oamenii, Statul, Biserica, Școala, Părinții, …iar dacă nu înțelegem rostul lor în viața noastră ne risipim aspirațiile și cădem în deznădejde. Eu nu pot să cred, și refuz cu încăpățânare s-o fac, că tu nu poți să te realizezi, dar trebuie să umbli un pic la lenea cu care te-ai obișnuit, la larghețea cu care părinții te întrețin fără să faci nimic, la televizor și la autosuficiența cu care te-ai îmbrăcat, pentru a începe un program serios care să însemneze: scularea dimineața devreme, serviciu, eforturi pentru administrarea corectă a resurselor financiare sau materiale care sunt răspunsul muncii proprii.
Închei cu precizarea Sf. Pavel: Cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce, iar aceasta să o știe și părinții tăi, mai mult chiar decât tine, pentru că la deriva în care ai ajuns ei au avut un rol covârșitor. O spun pe de-a dreptul: iubirea lor prea mare și dorința de a te ține aproape au creat un obstacol în drumul tău, iar tu ai profitat de acest sentiment părintesc și le-ai ținut companie, dar mă întreb și te întreb: ce vei face când nu vor mai fi?
Dragul meu, ce-am scris este o mustrare și o soluție în același timp, ia-le în calcul pe amândouă cu bărbăție și apucă-te de lucru pentru viitorul tău, pentru că părinții, oricât de buni or fi, la un moment dat vor avea nevoie de ajutorul tău și… tu trebuie să duci mai departe corabia pe marea acestei vieți. Dixit!”
Spuneam că îmi asum supărările care vin să înverșuneze împotrivă și nu m-am înșelat deloc, pentru că de atunci n-am mai primit vești, semn că supărarea l-a cuprins pe ucenic și din dorința de a riposta „și-a luat darul înapoi!” Nu știu ce ar fi făcut înțeleptul grec într-un astfel de caz, dar eu nu m-am supărat, pentru că atunci când am scris scrisoarea eram convins că așa va face, deci n-a fost o surpriză.
Am socotit că pilda lui poate fi ca exemplu pentru alți tineri, studiile și încercările de a profesa din exemplul nostru pot fi înlocuite cu preocupările lor zilnice, cu statutul lor social, cu starea materială și cu opțiunile părinților de „a-și vedea copiii la casa lor”, știu eu, poate chiar de a-i vedea „purtând bastonul de mareșal” pe care și l-au câștigat prin muncă și seriozitate și nu prin descendență sau „tăiatul frunzelor la câini”. Ei, cu siguranță se vor supăra și alții citind cuvintele mele, poate nu atât tinerii cât mai cu seamă părinți lor, care orbiți de dragostea pentru ei vor uita de înțelepciune și vor crede că fac parte dintre cei ce au tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte și-i vor ocroti pe copii pentru totdeauna. Da, supărare profundă vor avea unii și la nivelul conștiinței, „între ei și noi se va deschide o prăpastie așa de adâncă, încât cei ce ar vrea să treacă dintr-o parte în alta să nu poată trece!” (Luca XVI, 26).
Am sentimentul acesta și trăiesc deziluzia realității lui în căutările multor tineri, care cred că tot ce zboară se și mănâncă, adică, altfel spus, cu orice apăsare a tastei calculatorului se poate câștiga belșug de bunătăți, fără muncă, fără perseverență, așa… ca vedetele noastre care distrează publicul într-o veselie și parcă spunând: Vedeți? Faceți ca noi, trăim super-bine, câștigăm bogăția distrându-ne până în zorii dimineții, ce vă trebuie muncă, faceți ca noi și vi se va deschide cornul abundenței. Numai că această propunere seamănă izbitor de mult cu o reclamă comercială prezentată la televizor în care, printr-o fereastră, pătrunde abundență de bunătăți în culorile curcubeului. Dar atunci când „propritarul” a vrut să deschidă acea fereastră, pe nepregătite a fost lovit în față de trompa unui elefant. După mintea mea reclama aceasta îți arată ce poți avea doar dacă muncești, că iluzia nu poate deveni realitate decât prin trudă.
Nu greșesc dacă spun că la nivelul întregii societăți și potrivit aptitudinilor, fiecare este chemat să răspundă la întrebarea: „Mă iubești?” Ei, dacă Mă iubești, „paște oile Mele”, adică fă-ți datoria cum se cuvine acolo unde ești: preotul să-și ducă misiunea până la capăt cu frică de Dumnezeu, profesorul să „dăscălească” și să zidească generațiile de tineri pe temelia strămoșilor și cu conștiința lucrului bine făcut, lucrătorul să aștepte recompensa potrivit muncii sale, țăranul să culeagă rodul după ostenelile sale, adică cel ce slujește lui Dumnezeu să o facă luând aminte la poruncile Mântuitorului și după pilda Apostolilor, iar cel ce slujește pe oameni să câștige cinstit „pâinea cea de toate zilele”.
„Paște oile Mele” însemnează muncă, iar eu am redat textul scrisorii pentru a îndemna la muncă în dauna telenovelelor, a divertismentului fără odihnă și a lenei proverbiale care ucide voința și-l duce în final pe om în prăpastia deznădejdii.
Să se știe că cel ce renunță la muncă – din varii motive – se leapădă de rostul lui lăsat de Dumnezeu așa cum s-a lepădat Petru de Mântuitorul. Petru spunea: „Nu cunosc pe Omul Acesta!”, iar cel ce renunță la muncă spune: „Nu cunosc munca aceasta, e prea grea, nu-i plătită suficient de bine și prefer lenea“, și… dacă „nu-s muiați posmagii, mai bine duce-ți carul către spânzurătoare!”
Bieții părinți – că ei „au obligația de a înmuia posmagii” –, când ajung să nu-i mai poată înmuia din cauza lipsei de cele necesare, „X” pune mâna pe bâtă și le dă în cap cu sânge rece, iar cazuri de acestea sunt tot mai frecvente – unul dintre ele fiind petrecut zilele acestea, cazul M. B. cu rădăcini vechi de peste 30 de ani în cele ale infracționalității – care duc dincolo de poarta penitenciarului.
Spun ziarele că bătrâna lui mamă a murit de inimă și nu din cauza loviturilor date de fiul său, sau așa cum spunea cineva în versuri: „Eu i-am dat așa-ntr-o doară / Ea muri c-a vrut să moară / Și-uite-așa, nevinovat, la ani grei sunt condamnat” (Judecata lui Solomon, în cartea „Între lumină și Întuneric”, Ed. Accent Print, Suceava, 2011, pag. 262).
Căutăm cauzele, ne plângem tot mai des de lipsa modelelor, căutăm sfatul psihologilor ca să intervină pentru „a reface oala spartă”. Ce căutăm de fapt? Căutăm modele pentru divertisment care duc până la lepădarea straielor și renunțarea la morala sănătoasă sau pur și simplu acuzăm Biserica și Preoția că nu acceptă modul de viață pe care-l agreează tinerii în dorința lor de a câștiga mult și fără prea mari eforturi?
Scrisoarea de mai sus se poate regăsi în tot spectrul social, și cu toate că personalizarea ei pe domeniul spiritual este evidentă, nu este îndoială că-i cuprinde pe toți. Sigur, unii cred că cele două aripi cu care omul poate ajunge în Împărăția lui Dumnezeu – munca și rugăciunea, care îl țin în viață și-l valorifică – pot fi înlocuite cu altceva, eventual cu lenea și telenovelele sau, și mai grav, cu distracția deșănțată și… drogurile!
Pus în situația de a da răspuns întrebării Mântuitorului, un tânăr – ca și cel din scrisoare – va putea cu greu da un răspuns, pentru că nu va ști să spună „cărui dumnezeu slujește și ce rod aduce”, ca unul care a îngropat talantul vieții în pământ – nu contează câți, unul, doi sau cinci. Va spune el ca Apostolul Petru: „Doamne, Tu știi toate, Tu știi că Te iubesc”, sau va spune: „Am îngropat talantul Tău în plăceri, lene și divertisment pentru că m-am temut, că… Tu seceri de unde n-ai semănat, și aduni de unde n-ai vânturat” (Mat. XXV, 24-25). Și iar este vorba de lene, despre uciderea timpului în nopți nedormite și risipite prin discoteci! Unde este cumpătarea? Când ne spune Mântuitorul: „Răscumpărați vremea, că zilele rele sunt”, noi ce facem?
Trebuie să se știe că acuza: „N-avem modele” nu stă în picioare. Avem modele! Luați-L pe Mântuitorul, pe Maica Domnului, pe Apostoli și pe Sfinții din calendar! Avem modele, ceea ce nu avem este altceva, nu avem ochi pentru a-i vedea, deoarece diavolul și patimile ni i-au acoperit.
Când tinerii caută modele nu se gândesc la morala sănătoasă care a adus acest Popor drept-credincios până în secolul al XXI-lea, se gândesc la „pițipoance dezbrăcate”, la „practicile care stăpânesc mintea”, își pun căștile în urechi și defilează pe străzi într-o veselie. La întrebarea unui tânăr: „Ce să fac ca să pot ieși din cursele și capcanele în care am intrat, să mă duc la un psiholog?”, i-am răspuns: „Du-te și caută un duhovnic, pentru că un duhovnic – chiar și cel mai neexperimentat – este mai bun și mai folositor decât un psiholog”.
Să nu se supere tagma psihologilor, că și lor le spun: „Căutați-vă duhovnici ca să vă pregătească pentru Împărăția lui Dumnezeu!” De altfel, aceasta este diferența între un duhovnic și un psiholog: primul pregătește pentru Împărăția lui Dumnezeu, iar cel de-al doilea pentru împărăția acestei lumi, atunci când îndrumarea dată de el nu are perspectiva eternității.
Una peste alta, trebuie să luăm seama „cărui dumnezeu slujim” și ce răspuns vom da întrebării Mântuitorului când ne vom înfățișa înaintea Lui stând pe scaunul de Judecător. Atunci nu va mai fi smerit și supus, va fi drept și întru slavă. Așa încât „căutați Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă!” (Mat. VI, 33).
Pr. IONEL FILON
Comentarii