Prima condamnare în „Dosarul Căjvănean”

➢ Legionarul, unul dintre cei care l-au omorât pe Cristian Căjvănean pentru 4 miliarde lei, condamnat la 12 ani de pușcărie
După doi ani de proces, din care 4 luni de urmărire penală, a fost înregistrată prima condamnare în dosarul tâlhăriei de pe strada Mihai Viteazul nr. 1 din Suceava, căreia i-a căzut victimă Cristian Căjvănean, de 37 de ani, patronul unei case de schimb valutar din municipiul reședință de județ.
 

Viorel Gheorghe Anton, zis Legionarul, de 25 de ani, din Adâncata, a primit, potrivit sentinței din 26 septembrie a Tribunalului Suceava, 12 ani de închisoare cu executare. El este cel care a „turnat” tot ce știa procurorilor și chiar el este unul dintre autorii direcți (alături de Ioan Iulian Spatariu, zis Spionu, de 27 de ani, din Adâncata) ai lovirii omului de afaceri cu o bâtă/rangă în cap. Reamintim că, pe 20 iulie 2009, Cristian Căjvănean era atacat, pe o alee din apropierea blocului în care locuia, de cei doi indivizi, care, prin lovire repetată cu un corpuri contondente (o bară metalică și o bâtă de baseball), îl deposedau de echivalentul sumei de aproximativ 4 miliarde lei vechi (159.989 lei, 28.180 dolari, 21.430 euro și 9.780 lire sterline). După două săptămâni de agonie, victima murea, conectată la aparate, la Spitalul Județean Suceava. Din gașcă mai făceau parte Ioan Vasile Crasi, de 27 de ani, din Ipotești, Florin Daniel Platoc, de 34 de ani (capul grupării), din Suceava, Constantin Lungu, de 29 de ani, din Suceava, și Alin Novac, de 26 de ani, originar din Dumbrăveni. Tribunalul a disjuns prin sentința din 26 septembrie latura penală a cauzei în ceea ce-i privește pe aceștia. De menționat că ei nu recunosc nimic. Cristian Căjvăneanu a fost urmărit, după cum rezultă din dosar, minut cu minut, zile în șir, de cei care aveau să îl omoare. Erau constituiți într-un fel de grupare paramilitară, cu misiuni exacte pentru fiecare în parte, chiar dacă modul de organizare, empiric, lăsa de dorit. Identificaseră două trasee ale omului de afaceri de la intrarea/ieșirea din bloc și chiar aveau planuri B, de rezervă. Scopul: unul singur, banii, cu orice preț, moartea victimei fiind luată în calcul cu tot discernământul. Mica reformă în justiție, lege mai favorabilă pentru criminal Trebuie spus că inculpatul s-a prevalat de aplicarea legii penale mai favorabile (art. 13, Cod pen.), respectiv de art. 320, ind. 1, din Codul de procedură penală (prevăzut de Legea micii reforme în justiție), care stipulează că, în caz de recunoaștere a faptei până la începerea cercetării judecătorești, pedeapsa se reduce cu o treime. Legionarul a fost condamnat punctual pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat (6 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi); tâlhărie urmată de moartea victimei (12 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi); nerespectare a regimului materiilor explozive (5 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi); contrabandă calificată (4 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi). Prin contopirea pedepselor aplicate, inculpatul Anton Gheorghe Viorel urmează să execute în final pedeapsa principală de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi, cu titlu de pedeapsă complementară Sentința din 26 septembrie, deduce, în temeiul legii, din pedeapsa aplicată inculpatului Anton Gheorghe Viorel, durata reținerii și arestării preventive de la 30 iulie 2009 la zi. Măsura arestării preventive se menține. Legionarul, posesorul unui întreg arsenal de kiler profesionist La percheziția domiciliară a Legionarului s-au găsit, recte confiscat prin sentința din 26 septembrie 2011, sumele de 2.000 USD, 1.400 euro și 18.339,85 lei. Poliția a mai găsit un telefon marca Nokia și unul marca Motorola. Anton era posesorul unui întreg arsenal de ucigaș profesionist: o tomfă din cauciuc de culoare neagră, o bâtă de baseball din lemn de lungime 70 cm, diametrul la partea groasă de 6,5 cm, o pereche mănuși din piele nr.8, cu degete, un cuțit cu mâner verde cu lama de 20 cm, o cutie verde din plastic, cu inscripția “MAUSER”, cu trei cartușe (două cu gaz și unul cu bilă de cauciuc) calibru 9 mm, explozibil plastic “TH”(!), provenit din Franța, 3 inele metalice, o folie cu fir verde și bile, trei cartușe 9 mm cu gaz iritant, un lanț metalic cu mânere textile de culoare neagră de 47 cm, 5 cuțite cu lamele de 25, 23, 18, 11 și 10 cm, boxtet, un arc din fibră de carbon culoare camuflaj, marca PERFECTLINE, și 7 săgeți, din care trei cu vârf metalic. Ce datorează statului Legionarul Tribunalul îl obligă pe inculpatul Anton Gheorghe Viorel la plata sumei de 34.983 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 33.333 lei în fondul Ministerului Public și suma de 1.650 lei în fondul MJLC. După o logică absurdă, ar însemna că, dat fiind faptul că de la el s-au confiscat, în monedă națională, la cursul de ieri, 30.679 lei, ar trebui să mai aducă de acasă sau să muncească în pușcărie pentru ei, exact 4304 lei… Rechizitoriul Pe parcursul a 128 de pagini, rechizitoriul, greu, dacă nu imposibil de atacat în instanță, întocmit de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată Suceava, arată că „mijloacele materiale de probă administrate în cauză au scos în evidență o foarte bună organizare a grupării infracționale pe paliere și modalități de ducere la îndeplinire a sarcinilor, modul în care au acționat în perioada premergătoare săvârșirii agresiunii precum și după, dovedind o unitate de grup”. Potrivit actului de sesizare a instanței, inculpații Platoc și Lungu și-au asumat ca principale sarcini identificarea victimei, supravegherea ei, a domiciliului acesteia și a punctului de lucru reprezentat de casa de schimb valutar situată pe strada Mihai Viteazul nr. 1, pentru a reuși executarea acesteia; aceste activități sunt de o importanță deosebită întrucât au fost cele în baza cărora s-a reușit o cunoaștere la perfecție a victimei și a programului acesteia, în scopul finalizării activităților infracționale, acele de agresare și deposedare de sumele de bani a victimei; tot din materialul probator s-a mai stabilit faptul că tot cei doi, la diferite intervale de timp, i-au condus în arealul de domiciliu al victimei pe ceilalți membri ai grupării, pentru a le indica toate elementele și datele obținute de ei anterior; cei doi inculpați erau cei care în permanență îi mobilizau și controlau pe ceilalți membri ai grupării. Inculpatul Crasi, în cadrul grupării infracționale, și-a asumat la rândul său un rol la fel de important, acela de a supraveghea imobilul în care locuia victima, parcarea din spatele acestuia, precum și cele două căi principale de acces, pe care le folosea victima atunci când pleca sau venea la domiciliu. Importanța ducerii la îndeplinire a acestor sarcini de către inculpatul Crasi este dată de faptul că acesta, efectiv, avea rolul de a primi de la inculpații Platoc și Lungu semnalul plecării victimei, de a supraveghea parcarea și cele două căi de acces denumite de inculpați traseul nr. 1 și traseul nr.2 și de a transmite executanților – Spatariu și Anton – toate datele și indiciile în vederea executării agresiunii. Inculpații Spatariu și Anton și-au asumat, în cadrul grupării infracționale, rolul de executanți efectivi ai agresiunii asupra victimei și deposedarea de sumele de bani pe care le avea asupra sa, după ce anterior comiterii faptei, însoțiți fiind de inculpații Platoc și Lungu, au plasat în zona în care s-a comis agresiunea două corpuri contondente (o bâtă tip basseball și o bară de fier), care au fost puse la dispoziția grupării de către Lungu. Ca urmare a coordonării exercitate de Platoc, Lungu și Crasi, la data de 20 iulie 2009, prin folosirea unor acte de violență de către cei care și-au asumat rolul de executanți, gruparea infracțională a reușit deposedarea victimei de suma de 417.682,48 lei (sumă de bani în monedă națională și valută). După executarea agresiunii și deposedarea victimei de suma de 417.682,48 lei, toți inculpații s-au întâlnit pe un teren situat în extravilanul comunei Ipotești, unde au accesat trei locații diferite, în ultimele două dintre acestea având loc împărțirea sumelor în lei și valută sustrase de la victimă. Inculpatul Novac Alin și-a asumat, în cadrul grupării, un rol la fel de important ca celelalte, respectiv acela de a evacua pe principalii executanți ai agresiunii din perimetrul comiterii faptei, aspect care s-a și petrecut, după deposedarea victimei de suma de bani pe care o avea asupra sa, inculpații Spatariu Iulian Ioan și Anton Gheorghe-Viorel s-au deplasat pe Aleea Nucului, de unde au fost preluați de către acesta. Legionarul – 8 ani, restul – între 15 și 25 Potrivit legii, pentru bună purtare, Legionarul poate ieși din pușcărie peste 8 ani, atunci când a executat două treimi din pedeapsă. Având în vedere că a executat deja 2 ani, i-ar mai rămâne 6. Din câte cunoaștem, Anton nu a fost de acord cu pedeapsa Tribunalului, introducând apel. Ceilalți inculpați rămân deasupra capului cu spectrul pușcăriei între 15 și 25 de ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: