Handbal

„Studenții” au picat testul de la Reșița

> CS Caraș Severin – CS Universitatea Suceava 26 – 22 (12-12)
Partida care a opus finalistele ediției 2008-2009 a Cupei Challenge a început cu echipa gazdă în prim-plan, cărășenii conducând cu 5-3 în minutul 10. Treptat, jocul s-a echilibrat și CS Universitatea a reușit să restabilească egalitatea în minutul 25 (scor 9-9), iar pe fondul evoluției excelente a portarului Andrei Spiridon, la pauză scorul a fost egal, 12-12.
 

Și-au asigurat victoria când sucevenii au avut doi oameni mai puțin pe teren Echipa antrenată de Stelian Bursuc și Leonard Bibirig a început mai bine repriza a doua și s-a desprins la două goluri în minutul 35 (scor 12-14), grație reușitelor ce au purtat semnăturile lui Țuțu și Gavriloaia și pe fondul unor intervenții foarte bune ale portarului Andrei Spiridon, care a apărat și două aruncări de la 7 metri. Gazdele au revenit însă repede și după două minute au restabilit egalitatea (14-14), ex-sucevenii Rohozneanu și Ciubotariu fiind „vinovați” de acest lucru. S-a mers cap la cap până în minutul 49, când, la scorul de 18-18, arbitrii Bădăcu și Voicu i-au eliminat pentru 2 minute pe Șoldănescu și Acatrinei. Cu superioritate numerică de doi jucători, CS Caraș Severin a marcat de patru ori consecutiv, fără ca sucevenii să mai înscrie vreun gol, stabilind un ecart de patru goluri (22-18), pe care l-au menținut până la final, când tabela Sălii Polivalente din Reșița a arătat scorul final, 26-22. Plusul de experiență al unor jucători ca Pîrîianu, Rohozneanu, Ciubotariu sau Tucanu a înclinat balanța jocului în favoarea grupării bănățene, ai cărei cei mai buni jucători au fost ex-sucevenii Rohozneanu și Ciubotariu, care împreună au marcat nu mai puțin 11 goluri! CS Universitatea a suferit astfel prima înfrângere din actualul sezon al Ligii Naționale și rămâne cu cinci puncte înaintea duelului din etapa viitoare, când va primi pe teren propriu vizita vicecampioanei en-titre HC Odorhei. Au evoluat formațiile: CS Caraș Severin: Ionescu, Antonaru – Rohozneanu 6 (goluri), Petrea 5, Ciubotariu 5, Pîrîianu 4, Tucanu 3, Cuciula 1, Marta 1, Vulpe 1, Vaidasigan, Popovici, Negru, Grozăvescu, R. Czari, Eros. Antrenor: Gligore Czari. CSU Suceava: Andrei, Spiridon – Amihăesi 5 (goluri), Gavriloaia 4, Mitrea 4, Besarab 3, Pancu 2, Cîntec 1, Țuțu 1, Schroeder 1, Acatrinei 1, Șoldănescu, Roșu, A. Petrea, Cadar, Țigănașu. Antrenori: Stelian Bursuc, Leonard Bibirig. Rezultatele înregistrate în etapa a IV-a: „U” Transilvania Cluj – HCM Constanța 27 – 38 CS Caraș Severin – CS Universitatea Suceava 18 – 18 CSA Steaua București – Știința Bacău 28 – 36 Energia Pandurii Tg. Jiu – CSM Satu Mare 35 – 27 Potaissa Turda – Poli Timișoara 27 – 24 CSM București – CSM Ploiești 28 – 23 HC Odorhei – Dinamo Călărași 35 – 27 Etapa viitoare (2 octombrie): Dinamo Călărași – CSM București CS Universitatea Suceava – HC Odorhei Știința Bacău – CS Caraș Severin Poli Timișoara – Steaua București HCM Constanța – Potaissa Turda CSM Satu Mare – „U” Transilvania Cluj CSM Ploiești – Energia Pandurii Tg. Jiu Stelian Bursuc: „Mergem înainte cu acești tineri…” Stelian Bursuc, antrenorul Universității, crede că meciul s-a decis în momentul în care echipa sa a avut doi jucători mai puțin pe teren. Pe lângă acest lucru, tehnicianul sucevenilor îi consideră pe cărășeni mai experimentați. ,,Partida de la Reșița a fost una echilibrată, în care am condus și noi la începutul reprizei secunde, dar, în minutul 49, s-a consumat un moment psihologic important, când era egal și am primit două eliminări și pe acea inferioritate am primit 4 goluri consecutive. În fine, tinerețea jucătorilor noștri a fost întrecută de experiența jucătorilor din Reșița, dorința noastră nu a fost îndeajuns din păcate. Mergem înainte cu acești tineri și ne dorim ca ei să progreseze și să aibă evoluții constant bune în deplasare, cât și acasă”, a declarat antrenorul sucevenilor. Gligore Czari: „A fost un meci deosebit de disputat” Antrenorul gazdelor, Gligore Czari, căruia în timpul meciului i s-a cerut și demisia de către cei aproximativ 500 de spectatori prezenți la meci, consideră că echipa sa a câștigat confruntarea cu CS Universitatea întrucât s-a apărat bine și a anihilat contraatacurile „studenților”. „Așa cum m-am așteptat, a fost un meci deosebit de disputat. Vreau să-mi felicit băieții pentru modul cum au jucat, cum s-au bătut pentru fiecare minge, mai ales pe faza de apărare. Mulțumesc publicului pentru susținere. Meciurile dintre Reșița și Suceava au fost întotdeauna deosebit de antrenante. Cred că astăzi apărările au fost acolo unde ar fi trebuit să fie meci de meci. Drept dovadă, numărul mic de goluri marcat astăzi. Am reușit cât de cât să anihilăm contraatacul Sucevei, o formație care joacă în viteză. Din păcate suferim la finalizare, am ajuns în situații de unu la unu cu portarul și nu am reușit să dăm gol. Trebuie să spun însă că ne confruntăm și cu mai multe probleme medicale în cadrul lotului. După cum știți, Pîrîianu a fost accidentat, nu a făcut nici deplasarea de la Călărași. De-abia vineri a făcut o ușoară mișcare, Rohozneanu la fel. Petrea a făcut două antrenament, Cuciula și Tucanu, câte un antrenament. Asta s-a văzut, cred eu, la finalizarea lor”, a declarat Gligore Czari, după meci.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI