Atletism

Cristina Casandra continuă sezonul în competiții de cros. Sâmbătă aleargă la Catania

Cum sezonul competițional al probei sale specifice de 3000 metri obstacole este la final, atleta suceveană Cristina Casandra va participa în perioada următoare la câteva concursuri importante de cros.
 

Primul dintre acestea va avea loc sâmbătă, 24 septembrie, în Catania (Italia). Cristina Casandra va alerga la Crosul Medema, întrecere ce face parte din calendarul grand prix-urilor IAAF de cros, la care și-au anunțat prezența sportive de talie mondială. „Sunt competiții care o vor ajuta mult în viitorul sezon, iar noi le preferăm în detrimentul celor în sală, unde există riscul unor accidentări”, ne-a explicat Silviu Casandra, antrenorul sportivei legitimate la CSM Suceava. La Crosul Medema, Cristina Casandra va alerga pe distanța de 6 kilometri, după care duminica viitoare va lua startul la Crosul Loteriei Române de la Iași, iar pe 25 octombrie va participa la Cupa României la cros, competiție care reprezintă și criteriu de selecție pentru Campionatul European.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI