Dacă licitația nu va fi contestată

CEC Bank va credita Primăria Suceava cu circa 4 milioane de euro

> Cu noul împrumut, municipalitatea ajunge la un grad de îndatorare de 20%, față de cel maxim permis prin lege, de 30% > „Nu avem ținta de a îndatora orașul, ci de a-l dezvolta”, a subliniat șeful administrației locale, Ion Lungu
 

Marți a fost finalizată licitația organizată de Primăria Suceava pentru contractarea unui credit cu garanție guvernamentală. Dacă nu va exista o contestație din partea competitorului BCR Suceava, respectivul împrumut, de 15,647 de milioane de lei (aproape 4 milioane de euro), va fi onorat de CEC Bank Suceava. „În urma verificării ofertelor, câștigător a fost declarată CEC Bank, care a întrunit 100 de puncte din 100 posibile. Rata internă de rentabilitate este de 7,351 de procente, perioada de acordare a creditului de 20 de ani, iar totalul costurilor legate gestionare, comisioane și dobânzi se ridică la 11,033 milioane lei. La fiecare decizie există posibilitatea contestării, intervalul fiind, în acest caz, de 10 zile. Sper să nu fie cazul”, a spus Lungu. Creditul este 80% garantat de Guvernul României și 20% de Primăria Suceava, putând fi accesat până la sfârșitul acestei luni. Perioada de grație este de 2 ani. Cu noul împrumut, municipalitatea suceveană ar ajunge la un grad de în-datorare de mai puțin de 20%, față de cel maxim permis prin lege, de 30%. „Sucevenii pot fi mai fericiți decât locuitorii altor localități, care au grad de îndatorare și de până la 90%. Nu avem ținta de a îndatora orașul, ci de a-l dezvolta”, a subliniat Ion Lungu, făcând trimitere la unitățile administrativ-teritoriale care s-au îndatorat în cadrul proiectului „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”. Cu o ofertă a venit și BCR Suceava, această instituție financiar-bancară adunând doar 97,6 puncte și având rate și comisioane de valori mai mari. Suma respectivă este menită să asigure cofinanțarea proiectului POR de reabilitare a zonei centrale a municipiului și amenajarea parcărilor subterane (5,67 milioane lei), precum și a proiectului de reabilitare a străzilor, a podului de peste râul Suceava, de modernizare a parcurilor și de înființare de stații modulare pentru transportul în comun (9,97 milioane de lei).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI