Bucuria reîntâlnirii a fost aprofundată în chip duhovnicesc prin săvârșirea slujbei de Te-Deum, în cadrul căreia împreună, profesori și elevi, I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra noastră și am stăruit în rugăciune de cerere pentru bunul mers al Bisericii, al școlii noastre, dar și al întregii țări. Soborul de preoți a fost condus de Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, care ne-a împărtășit arhiereștile sale binecuvântări și ne-a călăuzit prin cuvinte pline de înțelepciune și de folos duhovnicesc. În cuvântarea adresată profesorilor și elevilor școlii noastre, Înalt Preasfinția Sa a subliniat în chip deosebit noblețea și aleasa stare duhovnicească la care se poate ridica omul printr-o îmbinare frumoasă a rugăciunii cu munca și mai ales cu dragostea față de cei aflați în nevoie, invitându-ne cu dragoste părintească la cultivarea acestor scumpe valori ale Ortodoxiei. La acest eveniment au mai participat inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu, pr. prof. Gheorghe Hostiuc, inspector școlar de specialitate pentru disciplina Religie, și prof. Dan Popescu, directorul Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, care ne-au împărtășit din experiența lor profesională și le-au oferit elevilor un puternic imbold către orizontul cunoașterii și trăirii a tot ceea ce este bun și frumos. În anul școlar 2011-2012, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” va funcționa ca structură a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, într-o colaborare care se dorește a fi rodnică atât din punct de vedere administrativ, cât și educațional. Reușitele de până acum ale elevilor noștri ne-au dovedit că perseverența, munca, seriozitatea, dar mai ales rugăciunea și nădejdea în Dumnezeu reprezintă modalitățile spre dobândirea năzuințelor noastre. În același timp, valorile menționate reprezintă un imbold care ne determină ca și pe viitor să aprofundăm continuu valorile teologiei printr-un studiu consecvent și, în mod special, prin trăirea în comuniunea iubitoare cu Dumnezeu și cu semenii. Mulțumim lui Dumnezeu pentru binecuvântările Sale revărsate asupra noastră, și, în același timp sperăm că generațiile viitoare de elevi seminariști vor depune efortul necesar pentru a-i depăși pe cei dinaintea lor, confirmând valoarea învățământului teologic sucevean și contribuind astfel la formarea lor de mărturisitori adevărați ai Bisericii Ortodoxe Române. (Diac. prof. BOGDAN-MIHAI HRIȘCĂ)
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava
Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin binecuvântarea Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava și-a deschis din nou porțile pentru a-i primi pe viitorii elevi seminariști, care vor deveni mărturisitori ai Ortodoxiei pentru generația de mâine.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii