Cernăuți

„Dialoguri interculturale”

Biblioteca Științifică Universală Regională ,,M. Ivasiuc” din Cernăuți a fost deschisă în 1940 , închisă un timp din pricina războiului și redeschisă în anul 1947.
 

Este situată într-un imobil central, cu trepte șerpuindu-se parcă amețitor până în interioarele cu sobe albe și balcoane metalice. Zilele acestea o serie de cărți apărute în limba română au fost expuse în spatele postamentelor de sticlă, cărți așteptându-și parcă cititorii rătăciți pe undeva, dar care par a spune că într-o zi cu siguranță se vor întoarce. Cartea nu poate decât să-și aștepte cititorul, scriitorul se pierde sau se regăsește pe sine scriind, iar bibliotecarul este martor la toate acestea. Cenușa vremurilor stă în palma bibliotecarului. Fie el din Suceava sau Cernăuți. Când vine vorba de granițe, cărțile au aripi. Iar bibliotecarul păstrează toate secretele. Am ajuns la Biblioteca Științifică Universală Regională ,,M. Ivasiuc” din Cernăuți în seara de 17 august. Era o oră destul de târzie dar șefa instituției, Antonina Ivanițchi, ne aștepta stăpânindu-și oboseala de peste zi. Delegația suceveană, condusă de directorul Bibliotecii Județene ,,I.G. Sbiera”, Gabriel Cărăbuș, marca începutul reuniunilor prin donarea unui calculator și a unui videoproiector, o multifuncțională și o cameră digitală. Evenimentul intitulat ,,Dialoguri interculturale”, din cadrul proiectului cu finanțare europeană ,,Bibliotecile – Porți deschise spre cunoaștere”, avea înscrise în agendă și întâlniri dintre scriitorii de etnie ucraineană din Suceava cu o serie de scriitori de expresie românească din Regiunea Cernăuți. ,,Ne-am dorit mult să ducem la bun sfârșit acest proiect”, mărturisea Lăcrămioara Cocuz, reprezentant al bibliotecii sucevene, unul dintre inițiatorii proiectului european. De această dată scriitorii, publiciștii Ion Cozmei, Vichentie Nicolaiciuc, Gh. Cega, Carmen Veronica Steiciuc, Vasile Țapoveț, Ioan Chideșciuc au fost însoțiți de bibliotecari din județul Suceava – Mirela Lica, Alice Niculică, Simona Adamovici, căci – nu-i așa? – ce s-ar face scriitorii fără bibliotecari? Iată o întrebare la care s-a răspuns cumva în subsidiar pe parcursul celor două zile. Cunoaștere, dialog, parteneriat, apropiere culturală – acestea au fost cuvintele rostite de majoritatea participanților la eveniment, sinteza fiind anticipată chiar la deschiderea oficială de Antonina Ivanițchi, care a remarcat că ,,literatura este fereastra către lumea culturală europeană”. Nu au lipsit reprezentanții bibliotecilor din raioanele– Storojineț, Noua Suliță, Hliboca și Herța. O conferință de presă s-a desfășurat în dimineața de 18 august. Apoi au urmat schimbul de opinii, prezentarea activităților, prezentarea unor autori și a unor cărți și îndeosebi a bibliotecilor. Au vorbit despre activitatea lor sucevenii aflați la întrunire, dar și cernăuțenii Ilie Tudor Zegrea, Simion Gociu, Ilie Luceac, Eleonora Schipor. Prezentă la eveniment, scriitoarea Tamara Severniuc a spus cu câtă emoție a tradus în limba ucraineană versuri ale unor poeți români precum Labiș, Beniuc sau Arghezi. Despre șansa sau neșansa scriitorului în societatea modernă a vorbit Vasile Doghiy, cunoscut și ca om de televiziune. Bibliotecarii au povestit fiecare despre munca pe care o desfășoară. Biblioteca Științifică Universală Regională ,,M. Ivasiuc” are 87 de lucrători, la Storojineț există chiar și un centru pentru persoane cu dizabilități. Bibliotecile din Cernăuți nu au rămas în urmă nici cu informatizarea, beneficiind de un program intitulat „Bibliomist”. ,,Cu o astfel de experiență bibliotecile se îmbogățesc și la noi, și la dumneavoastră”, a știut să puncteze scriitoarea Eleonora Schipor. Evenimentul intitulat ,,Dialoguri interculturale”, desfășurat la Cernăuți este doar o parte a proiectului pe care îl are în derulare Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, în parteneriat cu Biblioteca Științifică Universală Regională ,,M. Ivasiuc” din Cernăuți, Consiliul Județean Sucea-va și Muzeul Bucovinei. Proiectul se implementează pe parcursul a 12 luni, respectiv până în mai 2012. De remarcat că biblioteca a făcut și o donație de carte partenerilor ucraineni, donație care să constituie o expoziție permanentă în cadrul bibliotecii cernăuțene.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI