În municipiul Suceava, din săptămâna în curs, încep a fi distribuite produsele alimentare provenite din stocurile comunitare de intervenție, anunță primarul Ion Lungu. Anul acesta, de la sediul Direcției de Asistență Socială al Primăriei Suceava din Burdujeni, fiecare beneficiar va primi la 13 kilograme de făină albă, 9 kilograme de făină de porumb, 8 kilograme de orez, 1,6 kilograme de paste făinoase, 1,5 kg de lapte praf și un kg de biscuiți. În reședința de județ au fost identificate 6540 de persoane îndreptățite – persoane cu handicap grav și accentuat, pensionari cu pensii mai mici de 400 de lei, șomeri și beneficiari de venit minim garantat. Anul trecut, pachetele pentru categoriile cele mai defavorizate de persoane au fost constituite din câte 14 kg făină de grâu, 1 kg de zahăr, 7 kg de mălai, 3,6 kg paste făinoase, 1,3 kg de biscuiți și 1,5 kg de lapte praf. Pe motiv că persoanele în drept nu s-au prezentat să le ridice, doritorii au avut parte, prin redistribuire, de cantități suplimentare. „Paradoxal, și anul trecut, asistenții sociali au dus pachete acasă, pentru că persoanele îndreptățite nu s-au prezentat să le ridice”, a declarat edilul-șef, menționând că „marele noroc” a fost că nu s-au ținut alegeri, altfel gestul putea fi interpretat drept electoral. Produsele alimentare provin din stocurile comunitare de intervenție destinate celor mai defavorizate persoane, finanțarea asigurându-se din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), în cadrul schemelor de reglare a pieței. Județului Suceava îi sunt repartizate 2.888 de tone de alimente, beneficiare fiind 82.423 de persoane.
> Pentru că mulți suceveni nu s-au prezentat să le ridice, anul trecut, doritorii au avut parte, prin redistribuire, de cantități suplimentare
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii