Duminică, 14 august a.c., în cadrul Festivalului-concurs de muzică instrumentală tradițională „Ion Sabadâș”, care s-a desfășurat la Telciu, taraful „Poienița” , condus de prof. Dănuț Lăcătuș, a obținut premiul II și a impresionat publicul prin repertoriul bucovinean prezentat atât în concurs, cât și în recitalul din afara concursului. Luni, 15 august a.c., Ansamblul „Poienița” a reprezentat Bucovina la Festivalul internațional de folclor „Regele Brazilor”, ediția a XI-a, care s-a desfășurat în localitatea bistrițeană Prundul Bârgăului. Alături de ansambluri din Bistrița-Năsăud, Bulgaria și Republica Moldova, tinerii artiști din Poiana Stampei au participat la parada portului popular și au susținut o reprezentație, de o înaltă ținută artistică, pe scena în aer liber din Parcul Central. Așa cum am aflat de la Petrică Chiforescu, directorul Căminului Cultural Poiana Stampei, organizatorii evenimentelor, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița, prin vicepreședintele centrului, Ioan Simionca, și Primăria Prundul Bârgăului, prin președintele festivalului, Leon Rațiu, au transmis mulțumiri Primăriei Poiana Stampei pentru colaborare, exprimându-și speranța în continuitatea schimburilor culturale dintre Bucovina și Ardeal.
Prin formațiile de la Poiana Stampei
Cu prilejul Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, Ansamblul „Poienița” al Căminului Cultural Poiana Stampei a participat la două manifestări organizate de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii